Primul soldat rus care va fi judecat pentru o presupusă crimă de război. Procurorul general al Ucrainei a confirmat acțiunea

de: Vasile Mirabela
11 05. 2022

Autoritățile din Ucraina au luat primele măsuri legale pentru acțiunile generate de invazia armatei lui Vladimir Putin. Astfel, procurorul general al Ucrainei a declarat că un prim soldat rus, în vârstă de 21 de ani, urmează să fie judecat pentru o presupusă crimă de război.

Rușii dau socoteală în fața instanței. Un prim soldat, judecat de autoritățile din Ucraina

Potrivit Interfax, autoritățile ucrainene au susținut că tânărul rus va fi judecat pentru uciderea unui ciliv neînarmat, în orașul Sumî.

Joe Biden l-a catalogat „criminal de război” pe Vladimir Putin şi acesta afirmă că vrea un „proces pentru crime de război”, după descoperirea a numeroase cadavre de civili în regiunea Kievului .

„S-ar putea să vă amintiți că am fost criticat pentru că l-am numit pe Putin criminal de război. Ei bine, adevărul este că ați văzut ce s-a întâmplat în Bucha. Acest lucru arată că este un criminal de război. Dar trebuie să adunăm informațiile. Trebuie să continuăm să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie pentru a continua lupta și trebuie să obținem toate detaliile, astfel încât acesta să poată fi un proces real – să avem un proces pentru crime de război. Tipul ăsta e o brută și ceea ce s-a întâmplă în Bucha este scandalos și toată lumea a văzut”, a spus Biden.

Mai mulți lideri ai Occidentului îl numesc pe Vladimir Putin responsabil pentru ”crime de război”

Pe de altă parte, Zelenski vine cu acuzații la adresa Kremlinului ce se referă la comiterea unui „genocid” în Ucraina, la o zi după descoperirea a numeroase cadavre la Bucea. Totuși, Rusia a respins „categoric” acuzaţiile prin intermediul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Și premierul canadian Justin Trudeau e printre marii lideri ai Occidentului care îl condamnă pe Vladimir Putin. Acesta a venit cu declarații dure, după ce a vizitat orașul Irpin de la periferia capitalei ucrainene, unde armata rusă este acuzată că a comis un masacru asupra civililor.

„Este evident că Vladimir Putin este responsabil de aceste odioase crime de război. El va trebui să dea socoteală”, a afirmat Trudeau în cursul unei conferințe de presă comune cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.