Practicile Instagram referitoare la copii, subiectul unei amenzi de 400 de milioane de euro
Gigantul Meta primește la intervale regulate amenzi pe marginea practicilor mai mult sau mai puțin ilegale. Cea mai recentă dintre ele vizează încălcarea GDPR cu privire la datele copiilor care folosesc Instagram.
Nu mai puțin de 405 milioane de euro este cea mai recentă amendă primită de Meta din partea Comisiei Irlandeze pentru Protecția Datelor, autoritatea locală ce se ocupă cu monitorizarea practicilor companiilor când vine vorba de GDPR. Aceasta este a doua cea mai mare amendă acordată vreodată sub pretextul legislației europene generale pentru protecția datelor. În plus, este a treia și cea mai mare care a vizat vreodată grupul Meta condus de Mark Zuckerberg, gigantul care include Facebook, Instagram, Messenger, WhatsApp, Oculus și altele.
Amenda la adresa Instagram, confirmată
Un oficial din partea Comisiei pentru Protecția Datelor a confirmat amenda, dar a insistat asupra faptului că mai multe particularități referitoare la amendă vor fi disponibile săptămâna viitoare. Chiar și așa, se știe faptul că amenda a plecat de la setările de intimitate ale aplicației Instagram, în cazul conturilor folosite de copii pe platformă.
Practic, Comisia a investigat utilizarea pe Instagram de către copii a conturilor ”de business”, opțiune care face publice în mod implicit date personale precum adresa de email și numărul de telefon. Investigația a adresat și faptul că, din cauza modul în care funcționează Instagram, toate conturile, indiferent de vârsta utilizatorului, sunt inițial publice, implicit.
”Investigația s-a concentrat pe o setare mai veche, pe care am actualizat-o acum mai bine de un an, iar între timp, am lansat mai multe funcții pentru a ține adolescenții în siguranță, iar informațiile lor, private”, a declarat un purtător de cuvânt Meta, într-o declarație pentru Politico. ”Oricine sub 18 ani are contul setat în mod automat pe privat, când se alătură Instagram, așa că doar oamenii pe care îi cunosc le pot vedea postările, iar adulții nu le pot trimite mesaje adolescenților care nu-i urmăresc. Am colaborat complet cu DPC pe parcursul investigației și vom analiza cu atenție decizia finală”, a concluzionat Meta.