Pilonul II de pensii se duce în cap: vei trăi din banii nepoților la bătrânețe. Mai există o singură soluție ca să-ți salvezi banii

de: Mădălina Bahrim
29 06. 2022

Dacă te numeri printre angajații români care contribuie obligatoriu la Pilonul doi de pensii private, trebuie să știi că piața traversează o perioadă dificilă, chiar una de haos. Din fericire, dacă ești informat, ai la îndemână soluții menite să-ți protejeze banii în actuala criză a inflației care a scăzut randamentele fondurilor de pensii obligatorii administrate privat.

Pentru a înțelege pe deplin situația, trebuie să precizăm că românilor ce contribuie la Pilonul doi (aproximativ 7,8 milioane la finele lui 2021), li se diminuează sumele din conturi, din cauza contextului economic dificil din prezent.

În primele trei luni din 2022, suma medie pe care un român o deține în propriul său cont de pensii a înregistrat o scădere, evaluată la 0,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. O analiză economica.net indică faptul că deprecierea a atins valoarea de 11.537 de lei, aceasta fiind prima scădere trimestru la trimestru înregistrată în istoria de 14 ani a sistemului.

Situația este delicată din perspectiva randamentelor obținute de administratorii fondurilor de pensii private. Primul trimestru din acest an a adus valori negative pentru aceste randamente, la toți cei șapte administratori prezenți pe piața autohtonă! Vorbim despre o diminuare a ratei de rentabilitate spre 4,5%, de la peste 6% cât era în martie 2021.

Scăderea e pusă de experții economici pe seama deprecierii cotațiilor la care se tranzacționează titlurile de stat ale României.

Conform datelor puse la dispoziție de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), în perioada 2008-2021 performanţa Pilonului II a depăşit substanţial inflaţia cumulată din această perioadă. În prezent, însă, pieţele financiare în special şi economiile statelor în general traversează un episod negativ, pe de-o parte din cauza războiului din Ucraina, pe de altă parte din cauza inflaţiei record care afectează toate statele lumii, criză plecată de la preţurile energiei şi altor materii prime. Analiștii economici arată cu degetul către războiul din Ucraina, ca principal motiv al scăderii ratei de rentabilitate.

Ce poți face, astfel încât să nu te trezești sărac la bătrânețe?

Din moment ce am văzut care este contextul și care sunt problemele, trebuie să discutăm și soluțiile.

Românii care contribuie la Pilonul doi trebuie să analizeze bine piața, cei 14 ani de funcționare și, bineînțeles, performanța fondului de pensie unde contribuie.

Trebuie reținut că performanțele financiare diferă de la un fond la altul, pe piață fiind șapte fonduri de investiții la care te poți muta, după bunul tău plac!

„Trecem printr-o perioadă în care performanța obținută de administratori din plasamente este nagativă, motiv pentru care valoarea activului net al participanților, adică banii adunați în cont, scade (…) În aceste condiții, o analiză a performanței fondului unde ai fost alocat comparativ cu celalalte fonduri poate reduce măcar din pierderi, pe viitor (…)

Este foarte puțin probabil ca fondurile cu performanțe foarte slabe( care sunt și cele cu clienți mai puțini și chiar cu cotizații medii mai mici) să recupereze din decalaje, chiar dimpotrivă.

Iată care era, care era, la finalul lui 2021, activul mediu net la fiecare dintre cele 7 fonduri, sau cât avea în medie un cotizant, la 14 ani de la înființarea sistemului.

BCR- 12.100 lei

AZT Viitorul Tău- 16.500 lei

NN- 20.600 lei

ARIPI- 13.800 lei

VITAL- 13.300 lei

BRD- 9.900 lei

Metropolitan Life- 16.000 lei”, arată o analiză economica.net.

Amintim că intrarea în Pilonul doi este obligatorie pentru persoanele de până în 35 ani şi opţionale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani. Obligatorie este doar contribuția în sine (3,75% din salariile brute, urmând conform PNRR să ajungă la 4,75%), nu și un anumit fond. Prin urmare, după ce analizezi piața, ia decizia care ți se potrivește cel mai bine!

„Persoana eligibilă pentru a adera la un fond de pensii private trebuie să se informeze asupra sistemului pentru a putea selecta fondul de pensii care îi inspiră cea mai mare încredere, în ceea ce priveşte modul de economisire cu investiţii pe o perioadă ce ajunge până la vârsta de pensionare.

Informaţiile primare asupra sistemului de pensii private pot fi accesate pe site-ul www.asfromania.ro.

De asemenea, condiţiile de administrare ale fondurilor de pensii pot fi vizualizate pe site-urile de internet ale administratorilor de fonduri de pensii private sau în materialele de analiză din publicaţiile de specialitate sau alte mijloace media”, transmite Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).