Angajații români, în extaz: se iese mai devreme la pensie, scapă de muncă din tinerețe

Angajații români, în extaz: se iese mai devreme la pensie, scapă de muncă din tinerețe

În acest moment, pe masa senatorilor noștri se află două propuneri legislative care vor extinde aria categoriilor ce beneficiază de pensionare mult mai devreme decât majoritatea angajaților, aducând și alte reglementări importante în sistemul public de pensii.

Dacă Parlamentul dă undă verde acestor inițiative legislative și ele intră in vigoare, vom avea următoarele noi măsuri:

Pe de-o parte, activitățile de sortare, sfărâmare și expediere legate de prepararea minereurilor vor fi introduse în lista din Anexa nr. 2 a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cea care cuprinde locurile de muncă încadrate în condiții speciale.

Totodată, conform primei propuneri de lege, lista locurilor de muncă încadrate în condiții speciale din cadrul societății Mittal Steel Hunedoara va fi completată și cu alte activități (de exemplu manipulare a materiilor explozive, cocserie, sectorul chimic al cocseriei, prepararea de minereuri etc) În aceeași notă, sunt vizate și noi activități din cadrul Combinatului Siderurgic Reșitaa pentru a fi introduse în lista locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, precum activităţile efectuate de zidari-şamotori, activitatea de perforare, forare etc.

De altfel, referindu-ne la cea de-a doua propunere de lege, aceasta propune eliminarea condiției din Legea 263/2010 privind vechimea minimă într-unul din domeniile specifice grupa I/condiții speciale de muncă.

Conform explicațiilor avocatnet.ro, „toate prevederile care stabilesc un stagiu complet redus pentru persoanele care au realizat stagiu într-una din activitățile din grupa I de muncă/condiții speciale vor fi grupate sub o singură prevedere legală. Inițiatorii își propunerea de modificare pe faptul că Legea 263 a suferit de-a lungul anilor mai multe modificări, unele ajungând să se dubleze. Astfel, Legea 263/2010 va conține doar trei situații prin care se stabilește un stagiu complet redus:

-20 de ani pentru cei care au desfășurat activitate în unitățile miniere;
-15 ani pentru cei care au desfășurat activitate în zona I de expunere la radiații, respectiv 17 ani pentru zona a II-a de expunere;
-25 de ani pentru celelalte activități asimilate stagiilor de cotizare în condiții speciale/grupa I”.

Nu în ultimul rând, activitățile din industria de armament; sectorul construcțiilor de nave, pentru personalul care desfășoară anumite activități și activitățile de producție, mentenanță din unitățile de producție a energiei electrice în termocentrale pe bază de cărbune, inclusiv unitățile de extracție a cărbunelui intră la rândul lor în categoria locurilor de muncă în condiții speciale.

Prin urmare, dacă ai muncit în vreuna dintre profesiile enumerate anterior, vei beneficia de condiții de pensionare mai favorabile, după ce aceste propuneri legislative vor începe să producă efecte juridice. Mai întâi trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgate de președintele țării și, desigur, publicate în Monitorul Oficial al României.