Particulele de nisip purificate au efecte anti-obezitate, confirmă oamenii de știință: ce înseamnă acest lucru
Particulele poroase de siliciu realizate din nisip purificat ar putea juca într-o zi un rol în încercările de a pierde în greutate. Ar putea fi o soluție pentru obezitate.
Studiile clinice anterioare au produs deja rezultate promițătoare, dar mecanismul real de scădere în greutate din spatele tratamentului potențial a fost puțin înțeles.
Pentru a separa variabilele cheie, cercetătorii au testat acum o serie de dimensiuni și forme de siliciu într-o simulare a intestinului uman după o masă copioasă. Rezultatele susțin ideea că siliciul poros poate „împiedica procesele digestive”, care sunt de obicei declanșate de enzimele care descompun grăsimile, colesterolul, amidonul și zaharurile din stomac și intestine.
Mai mult, dimensiunea nanoparticulelor administrate pare să determine cât de multă activitate digestivă este inhibată. Autorii recunosc că modelul lor este mult prea simplu pentru a imita perfect complexitatea intestinului uman în timpul digestiei, dar având în vedere etica ce înconjoară studiile clinice umane, simulările intestinale și modelele animale sunt mai apropiate decât ar putea obține cercetatorii altfel.
Spre deosebire de alte modele de intestine umane, acesta nou pune accent atât digestia grăsimilor, cât și pe digestia carbohidraților. Autorii au analizat, de asemenea, gradul în care materia organică ar putea fi absorbită în tractul gastrointestinal. Este posibil ca siliciul poros să declanșeze o reducere a creșterii în greutate și în alte moduri, dar noile descoperiri oferă cercetări suplimentare cu un punct de plecare mai solid.
Soluția la obezitate
În 2014, cercetătorii au descoperit că șoarecii cu diete bogate în grăsimi au o greutate semnificativ mai mică atunci când sunt hrăniți cu nanoparticule de siliciu poroase (MSP). Procentul lor total de grăsime corporală a fost, de asemenea, redus. Totuși, acest efect părea să se bazeze pe dimensiunea relativă a particulelor de siliciu utilizate. Particulele mai mari au fost, în cele din urmă, mai eficiente.
Studiile ulterioare pe șoareci au susținut aceste rezultate. Mărimea și forma corectă a particulelor de siliciu poroase păreau să determine puterea digestiei șoarecilor în intestinul subțire.
De asemenea, în 2020, primele date clinice privind zece oameni cu obezitate au demonstrat că MSP-urile pot reduce nivelul de glucoză din sânge și nivelul de colesterol din sânge, ambele fiind factori de risc cunoscuți pentru complicații metabolice și cardiovasculare. Mai mult, tratamentul nu a declanșat niciun disconfort abdominal sau modificări ale obiceiurilor intestinale.
Cercetarea actuală elaborează aceste descoperiri promițătoare, comparând o serie de 13 mostre de siliciu poroase de diferite lățimi, potențial de absorbție, forme, dimensiuni și chimie de suprafață. Aceste mostre au fost introduse fiecare într-un model gastrointestinal uman care a simulat o stare de hrănire după o masă bogată în carbohidrați și grăsimi. Modelul a permis o jumătate de oră de digestie gastrică și o oră de digestie și absorbție intestinală.
Digestia grăsimilor a fost monitorizată prin titrarea acizilor grași din ceea ce a fost absorbit, în timp ce digestia amidonului a fost monitorizată prin măsurarea concentrației de zaharuri absorbite. Autorii spun că probele ideale de siliciu au fost microparticule de siliciu cu lățimi ale porilor între 6 și 10 nanometri. Aceste dimensiuni păreau să inhibe cel mai bine enzimele examinate.
De asemenea, unii pori care aveau dimensiunea optimă pentru a inhiba digestia amidonului, de exemplu, erau prea mari pentru a capta în mod optim enzimele asociate cu digestia grăsimilor. Particulele poroase de nisip păreau, de asemenea, să absoarbă nutrienții digerați și nedigerați din tractul gastrointestinal, înainte de a putea trece în fluxul sanguin al sistemului.
Acesta ar putea fi un alt mod în care particulele contracarează aportul de calorii. Acele particule cu suprafețe mai mari, dar cu pori mai mici, incapabili să afecteze enzimele digestive, au absorbit, de fapt, cea mai mare cantitate de materie organică din modele.
Vor fi necesare cercetări suplimentare asupra modelelor animale pentru a reproduce aceste rezultate. Poate după aceea, mecanismul propus poate fi validat în studiile clinice umane.