Nu e de glumă, ce riști când conduci sub influența băuturilor alcoolice: când cu amendă, când la închisoare

de: Andrei Tilimpea
09 09. 2022

Legislaţia nu îți dă dreptul să conduci după ce ai consumat alcool.

Șoferii se pot alege cu amenzi usturătoare sau chiar închisoare, depinde de cantitatea de alcool pe care o au în sânge.

Conform studiilor, și cea mai mică cantitate de alcool poate să ducă la afectarea abilităţii de a conduce autovehicule. Băutura afectează reacţiile, încetineşte reflexele și dimunează coordonarea motrică.

Cantitatea de alcool consumată de o persoană se măsoară prin alcoolemie. Aceasta reprezintă cantitatea de alcool din sânge. Alcoolemia se exprimă în grame de alcool per litru de sânge şi se poate măsura în respiraţie, în probele de sânge sau de urină. Alcoolemia de 0,10 mg/l înseamnă că o persoană are 1 parte de alcool pur la 10.000 de părţi de sânge.

O cantitate mică de alcool este sancţionată doar contravenţional, dar cu toate că este și așa o problemă doar la o valoare mai mare devine o faptă penală.

O alcoolemie de până la 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat se sancționează cu amendă de la 21 la 50 de puncte şi suspendarea permisului pentru 3 luni (90 de zile).

Cât de repede dispare alcoolul din sânge

Conform legislației din România, atunci când şoferii sunt prinşi cu o îmbibaţie de alcool egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

Aplicaţia Zero la Mie a explicat când dispare alcoolul din sânge și după cât timp să te urci la volan.

Pentru a afla timpul necesar pentru revenirea la limita legală de 0‰ alcool în sânge trebuie parcurşi cinci paşi. Pe baza datelor introduse în secţiunea bio, precum gen, înălţime, greutate, cantitate şi tip de alcool consumat, dar şi timpul de consum, este generat un timp estimativ necesar pentru revenirea la zero la mie alcoolemie.