Noua doctrină de politică externă a Rusiei, adoptată de Putin. Cum se numește și de ce dă fiori Occidentului
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a aprobat o nouă doctrină de politică externă, construită în jurul conceptului de „Lumea Rusă”, noțiune pe care ideologii conservatori au folosit-o pentru a justifica intervenția în afara țării, în sprijinul vorbitorilor de limbă rusă. „Politica umanitară” a fost inclusă într-un document de 31 de pagini și publicată la mai bine de șase luni de la declanșarea războiului în Ucraina.
Noua strategie a lui Vladimir Putin dă fiori Occidentului
Deși este prezentată ca un fel de strategie de „soft power”, noua doctrină conține idei legate de politica rusească și religie pe care unii adepți ai liniei dure le-au folosit ca justificare pentru ocuparea unor părți din Ucraina și sprijinirea entităților separatiste pro-ruse din estul țării. „Politica umanitară” de 31 de pagini, publicată la mai bine de șase luni după războiul din Ucraina, spune că Rusia ar trebui să „protejeze, să salveze și să promoveze tradițiile și idealurile lumii ruse”.
„Federația Rusă oferă sprijin compatrioților săi care trăiesc în străinătate, în îndeplinirea drepturilor lor, pentru a asigura protejarea intereselor lor și păstrarea identității lor culturale rusești”, se precizează în noua doctrină de politică externă a Moscovei.
Ce prevede doctrina de politică externă a Rusiei
De asemenea, mai arată că legăturile Kremlinului cu rușii din străinătate au permis consolidarea pe scena internațională a imaginii „de țară democratică”, gata să lupte pentru „crearea unei lumi multipolare”.
De foarte mulți ani, Vladimir Putin insistă asupra a ceea ce el consideră a fi soarta tragică a aproximativ 25 de milioane de etnici ruși care s-au trezit trăind în afara Rusiei, în state independente nou apărute după ce URSS s-a prăbușit în 1991, un eveniment pe care l-a numit o „catastrofă geopolitică”.
Moscova caută aliați
Moscova a continuat să considere fostul spațiu sovietic, de la Țările Baltice până în Asia Centrală, drept sfera sa legitimă de influență, dar Occidentul respinge vehement noțiunea.
Noua politică mai presupune că Rusia ar trebui să își intensifice cooperarea cu națiunile slave, cu India și China, dar și consolidarea legăturilor cu Orientul Mijlociu, America Latină și Africa. Totodată, Kremlinul ar trebui să-și aprofundeze relațiile cu Abhazia și Osetia, două regiuni georgiene recunoscute ca independente de Federația Rusă după războiul său împotriva Georgiei (2008), precum și cu cele două entități separatiste din estul Ucrainei, autointitulatele Republici Populare Donețk și Lugansk.