Ministrul Agriculturii, avertisment grav: „Nu există niciun colțișor de țară unde să nu fie secetă”

de: Anca Lupescu
27 07. 2022

Țara noastră se sufocă în urma temperaturilor extrem de crescute din ultima perioadă. Ministrul Agriculturii a vorbit despre faptul că există secetă pedologice în fiecare „colțișor al țării”. De altfel, el a spus că sunt afectate 150.565 de hectare.

Seceta afectează toată România

”Situaţia actuală se prezintă astfel, în România, din nefericire, temperaturile ridicate, lipsa apei din sol, seceta pedologică practic au ocupat toată ţara. Nu există niciun colţişor din ţară în care să nu avem secetă pedologică”, a spus ministrul.

Petre Daea a spus că fac excepție unele zone mlăștinoase, ce nu fac parte din circuitul agricol al României.

”Calea pe care o avem de urmat şi instrumentul cu care să putem interveni a fost sistemul de irigaţii”, a mai afrimat Daea, arătând că a fost pus în stare de funcţionare pe fiecare zonă în parte.

”Până în judeţul Giurgiu nu avem nicio posibilitate de irigat, dat fiind faptul că nivelul Dunării a scăzut şi apele s-au îndepărtat de mal”. ”Practic, sunt zone, punctual la Zimnicea, unde plaja care s-a născut în urma retragerii apelor se întind pe o lăţime de aproximativ 500 de metri”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Ce am făcut în aceste zone, am intervenit în zonele unde au putut să dragăm, canelele de aspiraţie, care nu sunt astăzi funcţionale”, a declarat Daea.

Cum abordează statul problema

Totodată, ministrul a vorbit despre obiectivele și proiectele ministerului pentru ca situația să poată fi ținută sub control.

În proiectele pe care le-am făcut și în proiectele pe care le executăm urmărim trei obiective mari: primul obiectiv este acela de a realiza stațiile de pompare, să le echipăm cu mijloace moderne de pornire. Practic, să le automatizăm, să consume puțin curent.

Al doilea obiectiv este acela de a asigura secțiunea de scurgere. Curățim secțiunile de scurgere ale canalelor astfel încât apa să se ducă lin spre stațiile de punere sub presiune.

Al treilea obiectiv este acela de impermeabiliza canalul”, a explicat Petre Daea.