Mașinile electrice au fost testate în România: ce diferențe au fost înregistrate

de: Andrei Tilimpea
06 10. 2022

Mașinile electrice prezente în proiectul Rocharge au avut, în medie, un consum cu 6% mai mare decât cel declarat de producător și o autonomie cu 18% mai redusă.

Opt mașini electrice au parcurs la finalul lunii septembrie 2022 peste 1400 de kilometri prin România în cadrul proiectului Rocharge, un test desfășurat în condiții reale de trafic.

Scopul exact a fost testarea celor mai noi mașini electrice disponibile, a infrastructurii rutiere și de încărcare.

Modelele testate au fost Audi Q4 Sportback e-tron, BMW i4, Hyundai Ioniq 5, Kia EV6, Lexus UX, Mercedes-AMG EQE, Renault Megane E-Tech Electric și Volkswagen ID.5 Pro Performance.

Totuși, cum majoritatea posesorilor români de mașini electrice se deplasează în România, pe drumuri similare și cu un comportament, cel mai probabil, apropiat mediei dintre cei 16 șoferi implicați în Rocharge 2022, cifrele rezultate la finalul proiectului sunt cât se poate de relevante.

Rezultatul testelor

În medie, cele opt mașini participante au consumat cu circa 6% mai mult decât valorile declarate de producător, iar autonomia a fost cu circa 18% mai redusă.

  • Audi Q4 Sportback e-tron, consumul mediu rezultat la finalul testului a fost de 18,7 kWh/100 km, cu 0,9 kWh mai mare decât cel din catalogul producătorului. De asemenea, autonomia cu un plin de energie a fost de 414,3 km, sub cei 492 km anunțați de producător.
  • BMW i4 M50 Gran Coupe a avut, la finalul testului de pe șoselele din România, un consum mediu de 21,2 kWh/100 km, cu 3,2 kWh peste valoarea oficială, în timp ce autonomia a fost de 383,7 km, mult sub cea de 520 km din datele tehnice ale producătorului.
  • Hyundai Ioniq 5 Luxury AWD, acesta este unul dintre cele două vehicule la care media finală de consum a fost mai mică decât valoarea anunțată de producător. Astfel, mașina a consumat 17,8 kWh/100 km, cu 2,3 kWh sub cei 21,1 kWh din catalogul producătorului. În privința autonomiei, rezultatul din proiectul Rocharge a fost de 395,6 km, sub cel de 430 km din datele tehnice.
  • Kia EV 6 Long Range RWD GT Line, mașină care utilizează aceeași platformă tehnică existentă în dotarea Hyundai Ioniq 5, dar având un singur motor electric, a consumat 17,7 kWh/100 km, cu 1,2 kWh peste valoarea raportată de Kia, în timp ce autonomia a fost de 439,5 km, mult sub cei 528 km calculați de constructor.
  • Lexus UX 300E FWD Luxury, mașina cu cea mai redusă autonomie dintre cele testate, nu a respectat întocmai datele producătorului calculate în ciclul WLTP. Astfel, consumul mediu a fost de 19,1 kWh/100 km, față de cei 17,1 kWh/100 km din catalog. Autonomia s-a limitat la 237,9 km, față de cei 305 km anunțați de constructor.
  • Mercedes-AMG EQE 43 4Matic, diferența de consum mediu a fost cu 3,6 kW/h/100 km mai mare decât cea din datele producătorului (19,7 kWh/100km), iar autonomia cu 139,2 km mai mică decât cei 533 km din catalogul de prezentare.
  • Renault Megane E-Tech Electric, mașina cea mai accesibilă ca preț dintre cele testate în 2022, a avut un consum mediu de 15,9 kWh/100 km, sub valoarea anunțată de compania franceză de 16,3 kWh/100 km. Acesta este, după modelul Hyundai, al doilea vehicul cu un consum mai mic decât cel din catalog. Autonomia mașinii a fost de 382,5 km, cu 67,5 km sub cei 450 km anunțați de producător.
  • Volkswagen ID.5 Pro Performance, a afișat la finalul testului din România un consum de 16,8 kWh/100km, foarte aproape de valoarea anunțată de constructorul său (16,4 kWh/100 km). La capitolul autonomie, modelul german a atins 462 km, sub cei 534 km promiși de constructor.