Maria din Aiud, sclava cumpărată de un amorez și ajunsă Lady Florence Baker, la curtea Reginei Angliei. Viața de film a celei care a fost salvatoarea de sclavi

de: Iulia Kelt
27 10. 2022

Flora Barbara Maria von Szász este un nume mai puțin cunoscut nouă, românilor, iar asta din câteva motive destul de clare. Cu toate astea, povestea femeii trebuie știută, de vreme ce viața sa poate fi transpusă cu foarte mare ușurință într-un scenariu de film în care ea ar fi eroină.

S-a născut în Aiud, în perioada în care localitatea făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar la vârsta de 7 ani a fost răpită și dusă într-un harem otoman. În ciuda vieții grele, femeia nu s-a dat bătută, ba dimpotrivă, și-a folosit experiența de viață pentru a-i ajuta și pe alții, atunci când statutul social i-a permis acest lucru.

Sir Sam, alături de Florence Baker – sclava devenită Lady la curtea Reginei Angliei – salvatoarea de sclavi

Flora Barbara Maria von Szász a fost furată de otomani și dusă într-un harem. Avea 7 ani

Flora Barbara Maria von Szász se năștea în Aiud, în anul 1841, iar la vârsta de 7 ani începea să cunoască greutățile vieții. Rămasă orfană, trăiește într-o tabără, ca mai apoi să fie furată de acolo și dusă într-un harem otoman. La 18 ani, tânăra era vândută ca sclavă unui explorator britanic, eveniment care, în mod absolut neobișnuit, avea să reprezinte, de fapt, salvarea ei.

Ocazional, numele ei apare, de asemenea în formele Maria Freiin von Sass, Barbara Sass, Barbara Maria Sass, Sass Flóra sau Szász Flóra, Florica Maria Sas, Lady Florence Baker, Florence, Lady Baker sau Lady Baker, conform Wikipedia.

Dacă nu ar fi cumpărat-o Sir Samuel White Baker, soarta femeii ar fi fost, cu siguranță, una diferită, iar viețile multor oameni schimbate.

Pentru ca turcii să le piardă urma, Sir Sam a luat-o pe Florica din Imperiul Otoman și a dus-o înapoi în Imperiul Austro-Ungar, îndrăgostindu-se iremediabil de aceasta.

Florence Baker – sclava devenită Lady la curtea Reginei Angliei – salvatoarea de sclavi

Sir Samuel White Baker a transformat-o din sclavă în „Lady”

Așa cum îți povesteam anterior, Flora Barbara Maria von Szász a reușit „să-l vrăjească” pe Sir-ul englez, astfel că, în loc să o folosească pe post de sclavă, Samuel White Baker a transformat-o în „Lady”.

Flora Barbara Maria von Szász i-a fost mai întâi confidentă, ulterior colegă de explorare, ca mai apoi să-i devină, în cele din urmă, soție

Desigur, celor doi nu le-a fost deloc ușor, de vreme ce prejudecățile vremurilor se revărsau peste relația lor cu o rapiditate uluitoare. Inteligența și bunul simț de care dădea dovadă Flora avea să-i convingă, treptat, pe sceptici că merita din plin locul pe care îl ocupa în societate.

Cel mai greu de convins s-a lăsat Regina Victoria, a Marii Britanii, aceasta nevăzând cu ochi buni faptul că cei doi soți întreținuseră relații sexuale încă de dinainte să se căsătorească, însă, ulterior, avea să o primească la curtea sa.

Cei doi au început să organizeze împreună expediții periculoase în Africa, participând, de asemenea, la descoperirea zonei de izvărâre a Nilului. Mai mult, descoperirile celor doi au fost premiate cu aur de Royal Geographical Society, Samuel primind, de asemenea, gradul de cavaler.

„Lumea n-a băgat de seamă. Ştirea morţii doamnei Baker a trecut pe locul doi. Pentru că, în ziua în care Lady Baker a trecut în nefiinţă, opt oameni au fost ucişi la Verdun. Din păcate, povestea unei foste sclave, care a scăpat din harem şi a explorat Africa, a călătorit în lumea largă alături de iubirea ei, a părut un lucru mai puţin important”, scria antropologul Pat Shipman, în cartea „În inima Nilului” care trata, printre altele, inclusiv viața și activitatea Florei Barbara Maria von Flora Barbara Maria von Szász, devenită, ulterior, Lady Florence Baker.

De-a lungul vieții sale, Lady Baker a ajuns să cunoască multe limbi, printre care maghiară, română, turcă, germană, arabă și kiswahili (limbă din Africa Centrală și de Est).

Cel din urmă dialect avea să o ajute în comunicarea cu oamenii de culoare luați ca sclavi din Africa, ca mai apoi să militeze pentru drepturile acestora. În urma acțiunilor sale, ea a câștigat respectul în Marea Britanie. Între 1870 și 1873, cei doi au realizat o altă expediție în Africa de Est pentru a încerca să suprime comerțul cu sclavi. În mod evident, Flora Maria știa cum este să fii sclav, iar cauza era una personală pentru ea.

Rămasă văduvă în 1893, Lady Florence a trăit până în 1916 la Sandford Orleigh, moșia Bakers din Devon, iar Daily News o numea, la acea vreme, „o doamnă britanică rafinată”.