Majorarea pensiilor pentru milioane de români, subiect de ”vândut iluzii”: ce urmează pentru pensionari, de fapt
În ultimele luni, partidele din coaliție au intrat într-o competiție acerbă de promisiuni legate de majorarea pensiilor din România. În teorie, se dorește cumpărarea de voturi pe banii publici. În practică, foarte mulți sunt îngrijorați, pe bună dreptate,că vor rămâne doar cu promisiunile.
În cazul în care mai era o surpriză pentru cineva, salariații cu venit minim și pensionarii sunt cei mai afectați de inflația accelerată din România. Tot pe ei îi lovesc facturile la energie electrică, gaz și scumpirile la carburant. În contextul unui val de promisiuni ce vizează majorarea celor două venituri de supraviețuire pe meleaguri mioritice, oficialii PSD, aflați la guvernare, au venit cu câteva mențiuni.
PSD, PNL și UDMR au căzut de acord: ce se întâmplă cu pensiile, salariul minim pe economie
Paul Stănescu este secretarul general al PSD și în contextul în care toată presa a conștientizat că anunțurile legate de pensii sunt doar promisiuni de campanie electorală, fără niciun fel de certitudine sau siguranță în spate, a venit cu câteva mențiuni suplimentare. Oficialul ne-a asigurat că social-democrații nu sunt în situația ”de a vinde iluzii sau de a crea false așteptări”.
”Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să așteptăm proiecția bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliție. Inflație de 15% înseamnă tot atâția bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români. Mărturisesc că am înțeles cu greu reacțiile inițiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situația de a vinde iluzii sau de a crea false așteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii știu deja că, atunci când PSD avansează cifre și propuneri, o face cu responsabilitate.
Și, mai ales, nu am aruncat în spațiul public cu cine știe ce promisiuni exotice. Ba din contră, am pus pe masa coaliției soluții la probleme sociale. Cu acest ping-pong al declarațiilor incerte despre mărirea pensiilor și a salariului minim, riscăm să dăm senzația de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliției, că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creșteri”, a transmis Paul Stănescu.
Trecând peste faptul că orice afirmații legate de pensii rămân la nivel de promisiuni și nu au niciun fundament real în spate, secretarul de partid a mai venit cu câteva mențiuni. ”Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluții pentru o viață mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp.
Creșterea salariului minim și a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliției. Iar scopul nostru, al celor trei partide, este să avem la îndemână măsuri de menținere a unei vieți demne pentru români. De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creșterea pensiilor și a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată ședință de coaliție”, a completat Paul Stănescu.