Magazinele online schimbă regulile jocului: comanzi de pe eMAG, te vizează în mod direct

de: Ozana Mazilu
26 04. 2022

Unele magazine online au semnat un acord de cooperare cu statele membre pentru a elimina produsele periculoase de pe site-urile lor. Spre exemplu, eMAG, Wish.com, AliExpress, Amazon, eBay, Rakuten France, Allegro, bol.com, Cdiscount, Etsy şi Joom sunt pe lista aceasta.

Acest acord de cooperare face parte din dintr-o acțiune mai largă a Comisiei Europene privind protecția consumatorilor. Astfel, angajamentul privind siguranţa produselor prezintă acţiuni voluntare specifice întreprinse de platformele de comerț electronic, cu scopul de a elimina ofertele de produse nesigure de pe platformele lor.

Magazine online elimină produsele periculoase

Ca referință, anul trecut, autorităţile din ţările participante la Reţeaua pentru Siguranţa Consumatorilor au emis 2.142 de alerte prin intermediul sistemului. Prin urmare, cel mai mare număr de alerte a fost notificat la categoria „autovehicule”, urmată de „jucării” şi „aparate şi echipamente electrice”. Acţiunile întreprinse au vizat în principal rechemări în urma detectării unor probleme tehnice la anumite automobile, iar în cazul jucăriilor, acestea s-au axat pe prezenţa substanţelor chimice periculoase, precum şi a bateriilor tip pastilă.

Așadar, Comisia Europeană a lansat recent un nou instrument de supraveghere online denumit „web crawler” (robot de indexare). Acest instrument va sprijini autorităţile naţionale să detecteze ofertele online de produse periculoase semnalate în Safety Gate și va depista şi include automat pe o listă toate aceste oferte. În acest mod, autorităţile de aplicare a legii vor putea identifica furnizorul şi vor putea dispune retragerea efectivă a acestor oferte.

Având în vedere schimbarea consumului către platformele de cumpărături online, sunt dezvoltate și noi instrumente pentru a proteja mai bine consumatorii care fac cumpărături pe internet și pentru a scoate produsele periculoase de pe piață.

Didier Reynders, comisarul pentru Justiție, a declarat: „Safety Gate s-a dovedit încă o dată a fi un instrument vital pentru a proteja consumatorii de produsele periculoase. De asemenea, sunt mândru de actualizarea și consolidarea continuă a sistemului. Este foarte important ca Safety Gate să fie adaptat, pentru a se potrivi noului mediu de consum. În acest fel, ne putem asigura că el poate rămâne un instrument eficient pentru piața unică, protejând consumatorii în toate circumstanțele. De asemenea, a contribuit la asigurarea că echipamentele utilizate sunt la cele mai înalte standarde”.