Lovitură dură pentru românii care așteaptă majorări de salarii și pensii: așteptați degeaba

de: Mădălina Bahrim
03 12. 2022

Vremuri tulburi se arată la orizont pentru români, dar și pentru economia noastră națională, în general.

De la 1 ianuarie 2023, urmează să intre în vigoare o serie de majorări, atât pentru salariul minim brut pe economie, cât și pentru pensii.

Amintim că pensiile din sistemul public vor fi mărite, din prima lună a anului viitor, cu 12,5%, iar pensionarii cu venituri foarte mici, sub pragul de 3.000 de lei, vor beneficia de alte serii de ajutoare bănești, pentru a putea depăși scumpirile din prezent. Pe de altă parte, ca element de noutate, deputații PNL au depus în Parlament un proiect de lege care vizează scutirea de impozitul pe venit a pensiilor de sub 3000 de lei.

De asemenea, tot de la 1 ianuarie 2023, crește salariul minim brut pe economie, la 3.000 de lei, bani din care 200 de lei vor fi scutiți de impozit. În linii mari, salariul net crește de la aproximativ 1.550 de lei, la circa 1800-1900 de lei.

Totuși, toate aceste majorări nu vor rezolva problemele noastre financiare, crede un reputat economist, care e de părere că schimbarea trebuie să vină de la stat și trebuie să implice altă natură de măsuri, ca să avem eficiență și performanță. De acolo pleacă prosperitatea, potrivit expertului.

Nu-ți mai pune speranța în măririle de la 1 ianuarie 2023. Acest economist dă cărțile pe față

„Statul trebuie să își reducă cheltuielile pentru a putea să mai aibă un oarecare impuls în stoparea inflației. Sigur că nu este posibil să se stopeze inflația în momentul de față, dar eforturile statului pentru reducerea cheltuielilor ar trebui să fie evidente.

În măsura în care statul nu poate să mărească pensiile până la nivelul inflației e clar că există niște incapacități din partea bugetului de a acoperi nevoile. Așteptăm să vedem cum o să fie ordonanța, pentru că și aici pot să apară lucruri care sunt diferite de prima reacție pe care o avem și care este negativă față de această creștere”, a declarat Mircea Coșea, profesor de economie, la Euronews România.

Acestea fiind spuse, cât timp nu luăm măsuri la nivel de stat, de buget, de cheltuieli publice, degeaba apar niște ajutoare care sunt necesare, dar care nu ne schimbă radical viața și nu ne aduc un plus de trai sau de câștig economic, cât timp marile probleme persistă.