Lista neagră. Ucraina publică numele militarilor din Brigada 448 de rachete care au comis crime de război împotriva poporului

de: Emanuela Pana
18 03. 2022

Ucraina a publicat o listă cu numele militarilor din Brigada 448 de rachete care au comis crime de război împotriva civililor ucraineni. „Din 2018, această brigadă rămâne singura unitate de artilerie din Forţele Armate Ruse care dispune de lansatoare OTR-21 Tochka. De aceea ştim exact pe cine să vânăm!“, au transmis serviciile de informații ucrainene. Mai multe detalii, în continuare.

Ucraina are numele militarilor din Brigada 448 care au comis crime de război

Serviciile de informații ucrainene au obținut o listă cu personalul militar al Brigăzii 448 de Rachete a Forțelor Terestre Ruse, cu sediul în satul Klyukva, regiunea Kursk, despre care se știe că au comis crime de război împotriva poporului Ucrainei, transmite Ukrinform.

Informația a fost postată de serviciul de presă al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina.

„Direcţia principală de informaţii a Ucrainei a obţinut o listă a militarilor din Brigada 448 de rachete (Baza militară 35525), satul Klyukva, regiunea Kursk, care au comis crime de război împotriva poporului Ucrainei.

De la înfiinţare şi până în 2019, brigada a fost înarmată cu sisteme de rachete balistice tactice OTR-21 Tochka. Din 2018, această brigadă rămâne singura unitate de artilerie din Forţele Armate Ruse care dispune de lansatoare OTR-21 Tochka. De aceea ştim exact pe cine să vânăm!“, a spus agenția de informații.

Iată lista militarilor criminali din Brigada 448 de rachete:

  • Colonel MARTYNOV Dmitry Nikolaevich – Comandantul Unităţii Militare 35535;
  • Locotenent Colonel KARAMYSHEV Igor Ivanovich – Comandant adjunct al Unităţii Militare 35535;
  • Locotenent Colonel Ryabets Svyatoslav Sergeevich – Comandant adjunct al Unităţii Militare 35535;
  • Locotenent Colonel POLUSHIN Roman Nikolaevich – Şef de Stat Major – Comandant adjunct de brigadă;
  • Locotenent Colonel LYSENKO Andrei Vladimirovich – Comandant adjunct de brigadă, şeful unităţii tactice;
  • Maior ARKHIPOV Roman Anatolyevich – Şeful Serviciului Alimentare şi Materiale;
  • Maior KONDRATIEV Alexei Alexandrovich – Şeful Serviciului Arme de Rachete şi Artilerie al Unităţii Tehnice;
  • Maior YAROVENKO Alexey Vyacheslavovich – Şeful Serviciului Auto al Unităţii Tehnice  Maior;
  • MIRZEKHANOV Ramidin Raufovich – Şeful Serviciului medical.

Citește și: Ar putea fi Putin judecat pentru crime de război în Ucraina?

Ultimul bilanț al pierderilor provocate trupelor ruse

Ukrinform a mai raportat că trupele ruse au pierdut aproape 14.000 de militari în intervalul 24 februarie – 17 martie.

În ceea ce privește pierderile materiale, 444 de tancuri de luptă principale, 1.435 de vehicule blindate de luptă, 201 de sisteme de artilerie, 72 de sisteme MLR, 43 de unităţi de apărare aeriană, 86 de avioane de război, 108 elicoptere, 864 vehicule, trei vase, 60 de camioane cisternă de combustibil, 61 de autocisterne şi UAV-uri de nivel tactic şi 10 unităţi de echipamente speciale au fost distruse de trupele ucrainene.