Legea educației sexuale în școli, promulgată de Klaus Iohannis. Ce prevede actul normativ

de: Cătălina Burghelea
28 06. 2022

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, anunță Administraţia Prezidenţială. Actul normativ, reexaminat la solicitarea liderului de la Cotroceni, prevede că în şcoli se vor derula, din clasa a VIII-a, doar cu acordul scris al părinţilor, „programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Legea referitoare la drepturile copilului, promulgată de Klaus Iohannis

Trimisă spre reexaminare de către șeful statului, Parlamentul a admis cererea de revizuire a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Astfel, actul normativ promulgat de Klaus Iohannis mai prevede posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III, şi a altor indivizi faţă de care minorul a dezvoltat relaţii de ataşament sau s-a bucurat de viaţa de familie.

Educația sexuală în școli cu acordul scris al părinților

În plus, legea redefineşte serviciile de tip rezidenţial, dar şi instituirea unei indemnizaţii lunare de sprijin pentru familia ori persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creşterea şi îngrijirea sa.

În prima formă a proiectului se prevedea că „în unităţile şcolare se derulează sistematic, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie”.

Actul normativ a fost atacat la CCR

Liderul de la Cotroceni a atacat legea la CCR, care a stabilit că este constituţională, ulterior, a retrimis-o Parlamentului pentru reexaminare. Potrivit lui Iohannis, „prin introducerea sintagmei „educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educaţiei pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011”.

„Practic, reglementate în acest mod, programele de educaţie pentru sănătate sunt evidenţiate doar prin educaţia sanitară, componenta de educaţie pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informaţii cu privire la igiena personală. Ideea de educaţie sanitară este una desuetă, ce nu mai corespunde conceptului actual privind sănătatea publică. Educaţia sanitară, fiind un termen utilizat înainte de anul 1990, cuprindea doar activităţi de asigurare a igienei”, a susținut şeful statului în solicitarea de reexaminare transmisă Parlamentului.

Ce articol a fost modificat

Parlamentarii din Camera Deputaţilor au modificat articolul care prevede „derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”. Programele școlare trebuie să conţină şi elemente de educaţie civică, comunitară şi financiară.