Legătura dintre grupa de sânge și accidentul vascular cerebral: care e mai predispusă, ce arată ultimele studii

de: Ozana Mazilu
01 09. 2022

Accidentul vascular cerebral cu debut precoce poate apărea mai des la persoanele cu grupa sanguină A. Dar nu este nevoie să intri în panică

Tipul de sânge al unei persoane pare să fie legat de riscul de a avea un accident vascular cerebral înainte de vârsta de 60 de ani, potrivit unei meta-analize uriașe a Școlii de Medicină a Universității din Maryland. Noul studiu indică faptul că persoanele care au suferit un accident vascular cerebral precoce au avut, de cel mai multe ori, grupa de sânge A. De asemenea, conform studiului, e mai puțin probabil să ai grupa de sânge 0, cea mai comună grupă de sânge, și să faci atac cerebral de tânăr.

Accidentul vascular cerebral timpuriu, la persoanele cu grupa A

Cercetarea a fost publicată recent în revista Neurology. Riscul crescut de accident vascular cerebral precoce în rândul persoanelor cu grupa sanguină A este doar marginal și nu este un motiv mare de îngrijorare. Acestea fiind spuse, cercetătorii speră că munca lor ar putea fi folosită într-o zi pentru a ajuta la prevenirea accidentelor vasculare cerebrale la adulții tineri.

„Acest studiu ridică o întrebare importantă care necesită o investigație mai profundă a modului în care tipul nostru de sânge predeterminat genetic poate juca un rol în riscul de accident vascular cerebral precoce”, a spus Mark T Gladwin, profesor și decan la Universitatea din Maryland School of Medicine.

„Atrage atenția asupra necesității urgente de a găsi noi modalități de a preveni aceste evenimente potențial devastatoare la adulții tineri”.

Echipa a efectuat o meta-analiză a 48 de studii anterioare privind genetica și accidentul vascular cerebral ischemic la persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 59 de ani, implicând un total de 17.000 de pacienți cu AVC și aproape 600.000 de oameni sănătoși care nu au avut niciodată un accident vascular cerebral. Au inclus oameni din America de Nord, Europa, Japonia, Pakistan și Australia.

Când s-au uitat la variațiile genetice care au fost legate de un risc mai mare de accident vascular cerebral timpuriu, au găsit unele dintre cele mai puternice legături dintre genele care determină grupa de sânge.