Kievul, la un pas să fie luat cu asalt de trupele lui Putin. Ce spun ucrainenii

de: Emanuela Pana
07 03. 2022

Un anunț recent al armatei ucrainene înștiințează cu privire la faptul că rușii se pregătesc să ia cu asalt Kievul. Într-un buletin difuzat la primele ore ale dimineții de luni, Statul Major a anunțat, de asemenea, că trupele trimise de Vladimir Putin intenționează să preia controlul total al oraşelor Irpin şi Bucea, aflate la mică distanță de capitală. Mai multe detalii, în continuare.

Kievul, la un pas să fie luat cu asalt de trupele lui Putin

UPDATE: 14:05 – Primarul Kievului anunţă că în jurul capitalei ucrainene se dau lupte grele

În ultimele ore, luptele între trupele ruse și armata ucraineană s-au indensificat în jurul Kievului, potrivit anunțului făcut luni de primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, relatează EFE.

„Au loc lupte grele în afara Kievului, unde duşmanul încearcă să distrugă (localităţile) Hostomel, Bucea, Vorzel şi Irpin şi ucide civili cu o violenţă ieşită din comun“, a transmis Kliciko, într-un discurs publicat pe conturile sale de social media.

Totodată, acesta a informat că Iuri Prilipko, primarul din Hostomel, o mică localitate situată la nord de Kiev, „a fost asasinat în timp ce distribuia pâine şi alimente între oamenii săi. Era tovarăşul meu, lucram împreună în Asociaţia Oraşelor din Ucraina. Odihnească-se în pace!“.

„Armata şi civilii apără eroic oraşele ucrainene împotriva ocupanţilor“, a adăugat fostul boxer la categoria grea, care a domnit drept campion mondial în trei decenii diferite.

Trupele ruse se pregătesc să ia cu asalt capitala Ucrainei, potrivit unui anunț făcut de Statul Major, transmite dpa. Într-un buletin difuzat la primele ore ale zilei de luni, 7 martie, armata ucraineană a mai informat că rușii trimiși de Vladimir Putin intenţionează să preia controlul total al oraşelor Irpin şi Bucea, aflate la mică distanţă de Kiev.

Totodată, armata rusă mai „încearcă să obţină un avantaj tactic pentru a ajunge la periferia estică a Kievului, prin cartierele Brovarski şi Borispil“, se arată în buletinul armatei ucrainene.

„Un număr relativ mare de echipament (militar) rusesc şi de trupe ruse sunt concentrate în apropierea Kievului“, a declarat la televiziunea ucraineană consilierul Ministerului de Interne, Vadim Denisenko, citat de ziarul online Ukrainska Pravda.

Oficialul a adăugat următoarele: „înţelegem că bătălia pentru Kiev este o bătălie-cheie (pe care o vom purta) în zilele următoare“.

Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua a 12-a. Rusia va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe. Zelenski îl avertizează pe Putin

Ce spun ucrainenii

Între timp, biroul preşedintelui ucrainean a transmis că sute de mii de ucraineni trebuie evacuaţi imediat din oraşele lor. Totodată, biroul acuză Rusia că se foloseşte de coridoarele umanitare cu scopul de a-şi consolida poziţiile militare şi de a cuceri total Ucraina.

Statul major al forțelor armate ucrainene a informat duminică noapte că forțele ruse „încep să acumuleze resurse pentru asaltul Kievului“, după zile de progrese lente în principala lor înaintare spre capitală. Armata ucraineană raportează și că rușii continuă să lanseze rachete și lovituri de artilerie din Belarus asupra așezărilor din Ucraina.

De asemenea, într-un raport operațional publicat cu puțin înainte de ora locală 7:00, armata ucraineană a precizat că Rusia continuă să „încalce normele dreptului umanitar internațional“ prin bombardarea civililor și a coridoarelor de evacuare a civililor, dar și prin desfășurarea de echipamente și muniții în cartierele rezidențiale.

De menționat că, până la momentul actual, există deja zeci de oraşe în opt regiuni din întreaga ţară unde situaţia umanitară este catastrofală, notează cotidianul Ukrainska Pravda.