INTERVIU Andrei Sârbu, Delcar Skoda – Industria auto: obstacole și viitor

de: Andrei Tilimpea
01 07. 2022

Ultimii ani nu au fost ușori pentru industria auto, dar viitorul pare mai optimist.

Întreg segmentul auto a primit o puternică lovitură începând cu anul 2020, atunci când pandemia a lovit întreaga planetă, iar industria auto a fost printre sectoarele cele mai avariate. Acest lucru s-a întâmplat, în principal, din cauza lockdown-urilor care au generat un efect de domino.

În esență, producția globală a fost oprită pentru o bună perioadă, ceea ce a generat întârzieri masive pentru producția de noi vehicule.

O altă mare problemă este războiul din Ucraina care a contribuit la întârzierile acuzate de industrie.

Pentru a înțelege un pic mai bine fenomenul, am ales să stau de vorbă cu Andrei Sârbu, directorul executiv al Delcar, care se numără printre primele showroom-uri SKODA din România. El ne va spune mai multe despre industria auto și nu numai.

De cât timp activați în industria auto și cum vi se pare că se dezvoltă aceasta?

Sunt prezent în industria auto de peste 15 ani, însă, dacă iau în calcul toată pasiunea pe care am direcționat-o în auto, sunt mai bine de 30 de ani de când gândurile mele sunt pe 4 sau chiar 2 roți.

Deși au aceeași funcționalitate, mașinile au evoluat foarte mult de când am început eu să lucrez. În aceste vremuri, ne conectăm mult mai ușor cu autoturismele pe care le conducem și ne putem baza cu încredere pe funcțiile lor. Trăim era tehnologiei și industria auto a evoluat cu pași repezi. La început o mașină automată era ceva excentric, acum mai toți clienții fac alegerea asta. Nu mi-aș fi imaginat niciodată ca îmi voi putea încărca mașina la priză și nu într-o benzinărie. Așa că mă bucur să fiu implicat activ și să trăiesc zi de zi tehnologia și inovațiile din industria auto.

Am avut oportunitatea să lucrez într-un domeniu care evoluează frumos și care nu te lasă să te plictisești, dar, mai ales, dintr-o companie care a integrat ușor și sănătos dezvoltarea continuă și evoluția specifică pieței auto/în pas cu vremurile. Anul acesta sărbătorim și 20 de ani de la construirea unuia dintre primele showroom-uri SKODA concept în România, care se întâmplă să fie chiar cel de la Delcar. Mi s-au potrivit mănușă toate provocările și am format împreună cu managementul o echipă de oameni bine pregătiți și pasionați de ceea ce fac.

Care este mașina dumneavoastră preferată?

Ca și pasionat de mașini, de departe aș alege Porsche 911 Targa. Din punct de vedere practic însă, cu siguranță aleg Skoda. Modelul meu preferat este Skoda Superb Combi Sportline, pentru că este confortabilă, elegantă, sportivă și mi s-a potrivit până acum în toate momentele vieții.

Cum a fost afectată Skoda de criza semiconductoarelor, războiul din Ucraina și blocajele generate de pandemie?

Evenimentele despre care amintești au afectat piața auto în totalitate. Și noi ca distribuitor am simțit și încă mai simțim efectele prin întârzierea mașinilor la livrare, dificultatea de a comanda anumite modele/motorizări/opționale sau chiar creșterea prețurilor. Noi însă suntem relația dintre importatorul Skoda și clienții noștri și am depus în tot acest timp eforturi și energie pentru a atenua impactul asupra acestora. Doar așa îi ajutăm pe oamenii care cumpără sau vin să repare o mașină la Delcar să ajungă cât mai repede la autoturismele lor. Mă bucur că în aceste vremuri provocatoare reușim să avem clienți care ne-au însoțit încă de la început, de 20 de ani suntem împreună.

Credeți că Europa este pregătită pentru politica UE zero-carbon din 2035, dar România?

Deși pare imposibil și contextul actual vine cu multe piedici, eu cred că va exista multă dorință și determinare de a urma politicile europene. Dincolo de presiunea politică sigur că există și o direcție din interior, copiii noștri văd altfel importanța ecologiei. Se vor găsi alte soluții alternative, ne putem uita la ce se întâmplă deja în țările nordice, în care deplasările în orașe se fac cu biciclete, trotinete etc.

Mașină electrică sau mașină „clasică”, în România ?

Părerea mea este că ne aflăm la o răscruce de drumuri și nimeni oricât de mult ar dori nu ne poate spune cu exactitate care va fi drumul. Atât mașinile electrice cât și mașinile clasice, cum le numești tu, au avantaje și dezavantaje. Poate că atunci când infrastructura din România va fi pregătită total pentru mașini electrice, vom vedea o schimbare de proporție semnificativă și în țara noastră. Este clar că drumul va fi lung și mă aștept să apară și alte tehnologii alternative, de exemplu bioetanol, hidrogen,etc.

În cât timp se livrează o mașină nouă comandată azi în reprezentanța Skoda, pentru ce ar trebui să optez ca să ajungă mai repede?

Termenele variază de la 6 luni până la 18 luni de zile în unele cazuri poate și mai mult. Din fericire nu este o regula, există și excepții, însă depinde foarte mult de modelul comandat și aici mă refer la model în sine, motorizare cât și opționale.

Cum vedeți viitorul industriei auto?

Verde SKODA 😊 😊 😊