Impozitul ”giganților” din România, complet diferit de al tău: cât plătesc la stat cele mai mari firme
În România, în teorie, regulile referitoare la impozitare sunt cât se poate de clare. În practică, există o serie de excepții, facilități fiscale, mai ales în cazul companiilor care, în teorie, ar trebui să aducă sume fabuloase la bugetul de stat.
Când vine vorba de impozitarea multinaționalelor care activează în România și a companiilor românești foarte puternice, președintele Camerei Deputaților s-a arătat foarte dezamăgit de sumele pe care le plătesc acestea la stat. Aparent, în cazul celor mai mari 320 de companii din țara noastră, impozitul pe profit este de aproximativ 0,8%. Ca referință, afirmațiile pe marginea acestui subiect au fost făcute ca un argument suplimentar pentru introducerea unei taxe de solidaritate, un proiect mai vechi al social-democraților.
Cât plătesc impozit cele mai mari companii din România
”Sunt în jur de 320 de mari companii cu cifra de afaceri peste 100 de milioane de euro în România. Se plăteşte în medie cam 0,8% impozit pe profit de către aceste companii, cu alte cuvinte se plăteşte mai puţin decât la microîntreprinderi, microîntreprinderile plătind 1%. Noi am venit şi am prezentat că în acest moment în România este impozitată mult prea mult munca şi trebuie să găsim un echilibru şi cu impozitarea capitalului. (…)
Cu alte cuvinte, de 30 de ani, povara impozitelor şi grosul impozitelor au rămas prin impozitarea muncii, pe cei cu venituri mici şi mijlocii, şi trebuie găsit într-un fel un echilibru. Asta nu exclude reorganizarea ANAF, a Vămii, digitalizarea, lucruri care se vor face în perioada următoare într-un mod mai alert, pentru că se impune acest lucru. (…) Filosofia a fost, e impozitarea capitalului, şi nu a muncii”, a insistat Marcel Ciolacu la Palatul Parlamentului, ca un răspuns legat entitățile pentru care a fost gândită taxa de solidaritate.
În același context, șeful social democraților a explicat că procentul de 0,8% este prea mic pentru niște titani ai industriei românești. ”Pentru prima oară, aceste sume vor avea şi o destinaţie, merg la educaţie şi sănătate. Vom vedea în coaliţie cum avem discuţia, dacă se continuă această discuţie sau găsim alte variante.
Rămân consecvent şi cred că ar fi fost corect, pe o perioadă limitată de timp, până trec toate aceste crize, să venim cu o astfel de abordare de impozitare a capitalului. Ar fi fost vorba să intre în vigoare cu 1 ianuarie, anul viitor”, a menţionat liderul social-democraţilor. Conform calculelor estimative, banii ipotetici strânși prin taxa de solidaritate sunt de aproximativ 2 miliarde de euro anual.