Imobiliarele din România nu mai sunt de „nasul” bogaților de la noi: care e noua fiță la magnați

de: Mădălina Bahrim
25 09. 2022

Traversăm vremuri foarte dificile din punct de vedere financiar, dar ca în orice alt moment istoric de acest tip, există și pături sociale foarte puțin sau chiar deloc afectate de crizele în care ne zbatem cei mai mulți dintre noi.

Nici situația din prezent nu face excepție de la această regulă nescrisă a vieții. Astfel, în timp ce majoritatea românilor își fac griji cu privire la facturile pe care le vor avea de plătit în sezonul rece care ne bate la ușă, unii dintre noi au cu totul și cu totul alte preocupări. Dacă înainte bogătașii obișnuiau să cumpere diverse proprietăți imobiliare din țară, cu precădere din marile orașe, în zone centrale, acum acestea par un lucru prea neînsemnat și lipsit de interes.

La mare modă printre bogătașii României de astăzi este să se orienteze către investițiile imobiliare din străinătate. Destinații de lux, care oferă priveliști de-ți taie răsuflarea, asta caută românii cu dare de mână.

Se pare că sunt foarte căutate proprietățile în Spania, dar și-n Ciprul de Nord, conform unei analize recent realizată de Premier Estate Management.

De altfel, mulți dintre oamenii cu stare din România optează și pentru proprietăți în frumosul și fascinantul Dubai!

Cât costă cea mai nouă extravaganță a bogătașilor din România

Avem și câteva prețuri orientative, pentru a ne face o idee despre cât de costisitoare pot fi astfel de investiții:

„În Ciprul de Nord, o zonă care a explodat din punct de vedere rezidențial și turistic în ultimii ani, se regăsesc în derulare o varietate de proiecte noi, ce întrunesc principiile resorturilor din punct de vedere al facilităților și funcționalității.

Proiectele sunt de regulă de mari dimensiuni, cele situate apoape de plajă (la 400 de m, de exemplu) având prețuri care pornesc de la 77.000 de lire sterline pentru un studio și 96.500 de lire sterline pentru un apartament cu două camere. Premier Estate Management a preluat în portofoliu reprezentarea unuia dintre cei mai mari dezvoltatori din Ciprul de Nord, cu proiecte precum Four Seasons Life sau Querencia.

Dacă vorbim de zona de interes investițional din Spania, cum ar fi de exemplu Malaga, regăsim aici dezvoltări noi, de dimensiuni mult mai reduse decât cele din Cipru, situate la 500 m de plajă. Dezvoltările noi includ apartamente cu 2, 3 sau 4 camere, cu suprafețe cuprinse între 67 mp construiți pentru un apartament de 2 camere și 123 mp construiți pentru un apartament de 4 camere. Prețurile pornesc de la 238.000 euro + TVA”, explică specialiștii Premier Estate Management.