Vestea proastă a dimineții pentru românii care și-au plătit în avans apartamentele, casele: ce se întâmplă cu construcțiile în România

Vestea proastă a dimineții pentru românii care și-au plătit în avans apartamentele, casele: ce se întâmplă cu construcțiile în România

Cele mai multe dintre apartamentele din România sunt cumpărat în stadiu de proiect. Românii dau banii și speră că firmele de construcții își vor respecta contractele de livrare de peste un an, un an și jumătate. Realitatea din piață atestă însă că este din ce în ce mai improbabil ca acest lucru să se întâmple.

Odată cu ultimul val de scumpiri din piața de imobiliare din România, a devenit evident că profiturile la apartamente și case s-au dus în cap semnificativ. Nu de alta, dar prețurile la materialele de construcții au crescut semnificativ și, în unele situații, s-au dublat sau triplat. În plus, constructorii cer salarii fabuloase, calitatea serviciilor a scăzut și nu ajută nici scumpirile la energie și carburant. Trăgând linie, la nivel național, nu mai puțin de 73,6% dintre mari constructori ai țării își amână termenele de execuție, livrează mai greu.

Dacă ai plătit un apartament în avans, îl vezi când ”vă sunăm noi”

Trei sferturi dintre marii constructori nu au nicio șansă să-și livreze apartamentele și casele la timp, indiferent dacă au fost sau nu achitate integral. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în această săptămână de IBC Focus și care clasifică amânările provocate de prețurile materialelor de construcții ca o nouă problemă a pieței imobiliare din România.

Aceeași analiză atrage atenția asupra faptului că patru din zece constructori clasifică termenele prelungite de livrare a materialelor ca o principală problemă cu care se confruntă în prezent. Consecințele noii realități sunt clare, o scădere a cererii din partea clienților sau o reducere a măririi proiectelor, în 52% din cazuri.

„Totuşi, un efect pozitiv al creşterii preţurilor se poate observa în comportamentul firmelor şi căutarea de soluţii inovative, precum optimizarea designului şi a calităţii proiectării în scopul economisirii de materiale, reducerea pierderilor şi a deşeurilor, plus introducerea unor tehnologii avansate”, notează sursa citată.

Pe de o parte, doar 10% dintre constructorii au înghețat sau oprit lucrările de construcții și 2% au concediat angajați ca o soluție la situația din piață. Din păcate, problema de bază rămâne, trei sferturi dintre români își vor vedea noile locuințe cu întârziere și nu au ce să facă în legătură cu asta. În teorie, poți face plângere la dezvoltator, dar acesta o să-ți dea avansul înapoi și o să vândă apartamentul contractat de tine cu un preț mai mare. De fapt, le faci o favoare.