Hackerii dau mesaje în numele guvernului din Thailanda: la ce să fii atent
Hackerii au atacat sistemul de procesare a aplicațiilor turiștilor care au dorit să meargă în Thailanda. Ei au obținut adresele de email ale turiștilor, cărora le trimit mesaje în numele Guvernului, cu solicitări de a transmite mai multe date personale, sub pretextul că este necesară corectarea unor erori.
E-mailurile transmise turiștilor pretind că au ca expeditor Thailand Pass (sistemul de procesare a aplicațiilor la ambasadă), însă vin de pe adresa falsă support@document-thailand.com, scrie Profit.ro.
Hackerii cer date personale
Ca referință, domeniul document-thailand.com a fost înregistrat în urmă cu doar câteva zile, pe data de 8 martie. Adresarea către turiștii cărora Thailanda nu a reușit să le protejeze datele personale se face folosind adresa de email a acestora, nu și numele. Atacatorii cibernetici cer să fie comunicate mai multe date, cum ar fi numele, data nașterii și ultimele patru cifre din pașaport, sub pretextul că sistemul a detectat mai multe erori în documentele depuse la ambasadă, care trebuie rapid corectate.
Astfel, cei care primesc un astfel de mesaj nu trebuie să transmită date personale și nici să răspundă în vreun fel pe adresa de email respectivă. Spargerea bazei de date a turiștilor care au aplicat pentru călătorii în Thailanda a fost urmată, zilele trecute, și de alte tipuri de mesaje primate pe email, în care se pretindea că poate fi descărcat Codul QR al pentru Thailand Pass prin dublu click dat unui attachement la mail.