Google se laudă că îți asigură securitatea online: cât de adevărat este, de fapt

de: Ozana Mazilu
04 05. 2022

Google a eliminat peste un milion de aplicații periculoase din Play Store în 2021. Anul trecut a fost marcat de foarte multe incidente de securitate pentru magazinul oficial de aplicații pentru Android.

Cu toate acestea, în ciuda numeroaselor aplicații cu malware care au fost descoperite anul trecut în Play Store, de unde au ajuns pe smartphone-urile utilizatorilor, Google se laudă cu creșterea siguranței: în urma îmbunătățirii proceselor de verificare, spune gigantul tech, în 2021 au fost blocate peste un milion de aplicații care încălcau politicile magazinului oficial de aplicații pentru  Android. Aceste îmbunătățiri au contribuit și la blocarea a 190.000 de conturi de dezvoltatori pentru „comportament rău intenționat”, conform Google, citat de Android Police.

Google ascunde murdăria sub preș

Google încearcă să mascheze numărul mare de incidente ce au fost înregistrate anul trecut, în care măsurile preponderent automatizate folosite de companie au fost păcălite în repetate rânduri de dezvoltatori care au reușit să strecoare malware și să afecteze multe milioane de utilizatori.

Google are probleme și cu legea. Alphabet Inc. a atacat dur Uniunea Europeană recent. UE a aplicat o amendă uriașă companiei care deține Google,  pe care a descris-o ca fiind „cvasi-infracțională”. Potrivit Bloomberg, avocații Google au declarat la o audiere ce a avut loc luni la Tribunalul General al UE că decizia din 2019 a autorității antitrust a blocului comunitar de a o amenda cu 1,49 miliarde de euro a fost plină de erori și ar trebui anulată.

Ca referință, anul trecut în noiembrie, gigantul tech a pierdut recursul împotriva unei alte amenzi stabilite de UE. Așadar, gigantul a plătit 2,4 miliarde de euro după ce a fost găsită vinovat de practici anticoncurențiale. Mai mult, o decizie a instanței UE privind o amendă record de 4,3 miliarde de dolari decisă în 2018, care face subiectul celui de-al treilea proces între Google și blocul comunitar, este așteptată pe 14 septembrie.