Funcționarii publici nu mai au ce să-ți facă acum: pur și simplu s-a dat legea care nu le mai permite să te streseze cu birocrația
Birocrația reprezintă unul dintre principalii factori de stres ai cetățeanului român. Oriunde deschizi ușa unei instituții publice, ai mari șanse să pleci cu întârziere, să faci numeroase drumuri sau să fii nevoit să oferi fel și fel de informații, deși pe unele dintre ele nici măcar nu le știi pe de rost.
Ei bine, datorită unui proiect de lege care tocmai a trecut de Senat, vei scăpa de birocrație în relația cu instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice locale și centrale.
Ce nu vor mai avea voie funcționarii să-ți ceară
După ce proiectul de lege va intra în vigoare (va trece de Camera Deputaților, de promulgare și de publicarea în Monitorul Oficial al României), instituțiile publice vor putea să-ți mai solicite doar câteva informații de bază, de exemplu atunci când completezi un formular.
Ai observat că, de fiecare dată când ți se înmânează un astfel de document, spre completare, ți se solicită fel și fel de informații, inclusiv instituția emitentă a actului de identitate, data de emitere, data de expir, tipul, seria și numărul documentului de identitate, etc? Ei bine, pierdem cu toții o grămadă de timp completând astfel de informații și chiar căutându-le pentru că, probabil, nu toți știm pe de rost fiecare detaliu. Așa că autoritățile au decis să limiteze informațiile pe care ți le pot cere autoritățile.
-Pentru persoanele fizice, se va solicita numele, prenumele și CNP-ul.
-Pentru persoanele juridice, lista informațiilor solicitate este puțin mai extinsă, însă mult mai relaxată decât actuala legislație în vigoare. Societățile vor furniza, deci, numai următoarele date: denumire, forma de organizare, codul unic de identificare și adresa sediului social.
”Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice locale și centrale să solicite persoanelor fizice, în cadrul formularelor utilizate de acestea în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, a altor date de identificare decât numele și prenumele și codul numeric personal, cu menționarea adresei de comunicare a răspunsului. În cazul persoanei juridice se vor putea solicita numai date referitoare la denumire, forma de organizare, codul unic de identificare și adresa sediului social”, se arată în textul proiectului citat.