FOTO Una dintre victimele exploziei din Suceava a murit, cine era. Blocul arată ca după bombardament

de: Cătălina Burghelea
06 12. 2022

O explozie puternică s-a produs, luni dimineață, într-un bloc de locuințe din Suceava, în Cartierul Burdujeni. În urma deflagrației, trei persoane au suferit răni, iar locatarii de la două scări s-au autoevacuat, după ce mai multe apartamente au fost avariate. Pompierii acționează cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, alte două echipaje în sprijin venind de la Serviciul de Ambulanță Suceava. Victimele au fost duse la spital. Potrivit autorităților, „sunt distrugeri și pagube materiale foarte mari”.

Explozie violentă într-un bloc din Suceava

Update 6 decembrie, ora 09.32. Una dintre victimele exploziei într-un bloc din Suceava a murit la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, transmite purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Diana Cimpoeşu. Bărbatul avea 61 de ani și suferise arsuri grave pe 90% din suprafața corpului, precum şi multiple traumatisme.

Update 5 decembrie, ora 13.11. La fața locului au venit mai multe echipe de criminaliști, care încearcă să stabilească cauzele exploziei puternice din această dimineață. Potrivit Antena 3, în bloc nu se mai poate locui. Practic, la nivelul etajului al doilea, între cele două scări de bloc s-a format un tunel. La ora 13:00, Comitetul pentru situații de urgență s-a întrunit, pentru a se stabili măsuri în vederea sprijinirii celor 28 de familii rămase pe drumuri. Zeci de mașini au fost avariate.

Știrea inițială: O explozie violentă a avut loc, luni dimineață, într-un bloc de locuințe din Suceava. Trei oameni au fost răniți, iar mai mulți locatari s-au evacuat. Deflagrația a avariat mai multe apartamente.

Explozia s-a produs în jurul orei 04:30, într-un bloc de locuințe de pe strada Rarău (Cartierul Burdujeni). La fața locului au venit pompierii militari cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Trei victime, una este în stare gravă

Trei persoane au fost rănite, în această dimineaţă, în urma exploziei produse la un bloc din cartierul Burdujeni. Potrivit ISU Suceava, vecinii au fost evacuaţi sau s-au autoevacuat. Deflagrația a provocat distrugeri majore, inclusiv a autoturismelor parcate.

Sergentul major Radu Gabriel (ISU Suceava), citat de presa locală, transmite că aproape 40 de persoane au fost evacuate sau s-au evacuat din două scări de bloc. Acesta anunță că trei oameni au fost duși cu ambulanțele SMURD și Serviciului de Ambulanță Județean Suceava la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, unul fiind în stare gravă.

Pompierii intervin de urgență

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, spune că pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, plus două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

FOTO News Bucovina

Panică în Vatra Dornei

În luna octombrie, cel puţin 16 apartamente dintr-un bloc din orașul Vatra Dornei au fost afectate în urma exploziei unei butelii. O femeie de 80 de ani a suferit arsuri minore la nivelul mâinilor şi pe faţă, aceasta fiind preluată de o ambulanţă pentru a fi transportată la spital. De asemenea, uşa metalică de la intrarea într-un apartament de la etajul al doilea a fost deformată, iar în interior a rămas blocat proprietarul, fiind necesară intervenţia ISU pentru salvarea acestuia.