Explozie într-un apartament din Ploiești. Proprietarul a sărit pe geam din calea flăcărilor

de: Vasile Mirabela
19 05. 2022

O explozie uriașă a avut loc joi dimineață, într-un bloc de locuințe din Ploiești. Alarma s-a dat în jurul orei 9.20, pe strada Soldat Erou Nicolae Arhip.

Incident într-un bloc din Ploiești. O baterie de scuter a explodat într-un apartament

Incidentul ar fi avut loc după ce o baterie de scuter, aflată la încărcat, a explodat. Pompierii au intervenit de urgență la fața locului, cu două mașini de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

De altfel, martorii ajunși la fața locului spun că proprietarul apartamentului a sărit pe geam, de la etajul 1. Acesta primește îngrijiri medicale. Nu s-a impus evacuarea celorlalţi locatari, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

Un hotel, spulberat după o explozie în Cuba. Sunt zeci de morți

De altfel, în urmă cu două săptămâni, o explozie uriașă a avut loc în centrul capitalei Cubei. Nu mai puţin de 22 persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 60 au fost rănite, după ce un hotel de lux a sărit în aer.

Anchetatorii spun că imobilul era în renovare şi nu locuia nimeni în acele camere. Cele mai multe dintre victime erau trecători care s-au aflat în raza deflagraţiei.

Nu se ştie cauza exactă a exploziei, dar autorităţile presupun că ar fi putut fi vorba de o acumulare de gaze.

„Totul indică faptul că explozia a fost cauzată de un accident”, a declarat Biroul prezidențial cubanez într-un tweet, adăugând că cel puțin 30 de persoane au fost spitalizate în urma exploziei de vineri.

Mai multe imagini a fost surprinse la fața locului și arătat fațada aruncată în aer a cel puțin trei etaje ale clădirii ornamentate, cu stucatură verde și albă. Un amalgan de praf și fum se puteaa zări în aer, ridicându-se în jurul dărâmăturilor de pe pământ.

Președintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, a vizitat vineri locul exploziei și spitalul Hermanos Ameijeras, unde au fost trimise mai multe victime, potrivit imaginilor împărtășite de Biroul prezidențial pe Twitter.

Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua 85. Alți militari ruși, judecați de crime de război. Ucrainenii au preluat controlul asupra unei regiuni din Harkov și au bombardat un sat rusesc