Evaluarea Națională 2023. Calendarul examenului, publicat în Monitorul Oficial. Veste pentru elevii de clasa a VIII-a

de: Cătălina Burghelea
07 09. 2022

Calendarul pentru Evaluarea Națională 2023 a fost publicat, miercuri, 7 septembrie, în Monitorul Oficial. Examenul elevilor clasei a VIII-a va începe în 19 iunie, cu proba la Limba și Literatura română. Primele rezultate vor fi afișate în 28 iunie, urmând ca notele finale să fie publicate în 4 iulie, potrivit datelor din MO.

Evaluarea Națională 2023 – tot ce trebuie să știi

Pentru elevii claselor a VIII-a, anul şcolar 2022-2023 are o durată de 35 de săptămâni şi se încheie la data de 9 iunie. Evaluarea Națională 2023 are loc în perioada 19-22 iunie, după cum arată calendarul publicat în Monitorul Oficial. Proba la Limba și Literatura română va fi în 19 iunie, iar proba la Matematică este programată pentru 21 iunie. Vezi și Ministerul Educației „s-a sucit”: elevii nu mai primesc burse după vechile criterii. Acum trebuie să demonstreze că merită banii.

Calendarul examenului la sfârșit de clasa a VIII-a

Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile anului școlar 2022-2023 pe 9 iunie. Înscrierea candidaților la examen se face automat de către secretariat în perioada 6 – 9 iunie. Primele rezultate vor fi afișate la data de 28 iunie, iar cele finale, de după contestații, pe 4 iulie.

6 – 9 iunie 2023 – au loc înscrierile la Evaluarea Națională
9 iunie 2023 – terminarea cursurilor pentru clasa a VIII-a
19 iunie 2023 – prima probă scrisă la Limba și literatura română
21 iunie 2023 – examen scris la Matematică
22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – evaluare scrisă
28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – publicarea rezultatelor înaintea contestațiilor
28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – se depun contestațiile
29 iunie – 4 iulie 2023 – rezolvarea contestațiilor
4 iulie 2023: afișarea notelor finale după soluționarea contestațiilor.

La solicitarea comisiilor județene/Comisiei din București de organizare a examenului pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, în situații excepționale, prelungirea/reducerea perioadelor de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise sau de afișare a rezultatelor, notează Edupedu.ro.

Cum se calculează media de admitere la liceu

Elevii mai trebuie să știe că media claselor V-VIII va fi eliminată din calculul notei de admitere la liceu, astfel că ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională 2023, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.

Citește și BAC 2023. Calendarul examenului de Bacalaureat, publicat în Monitorul Oficial

Până acum, media de admitere pentru înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial se calcula ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).