Drama planetei Pământ, văzută din spațiu: cum a fost trăită de astronauți, Căpitanul Kirk, din Star Trek, și nu numai

Star Trek: Original Series a rulat între anii 1966 și 1969, timp de trei sezoane, iar la vremea respectivă, serialul SF care a dat naștere unei francize ce se întinde pe zeci de ani, a reușit, în puținul timp cât a existat, să deschidă subiecte de discuție considerate a fi sensibile, ori chiar tabu pentru acei ani.

A reușit asta în ciuda faptului că piedicile au fost multe, iar o parte dintre ele au fost de ordin financiar. S-ar spune că degeaba ai idei, dacă nu ai bani, însă seria originală Star Trek a dovedit că, de putut, se poate, chiar dacă nu imediat.

Ce-i drept, în spiritul corectitudinii, ar trebui menționat că Star Trek: Original Series și-a câștigat nemurirea un pic mai târziu, când a devenit, de asemenea, unul dintre serialele cult ale „generațiilor următoare”, trasând calea pentru viitoarele seriale bazate pe universul lui Gene Roddenberry.

Cu toate că nu este neaparat primul căpitan Star Trek, înaintea sa fiind Chris Pike, James T. Kirk (interpretat de William Shatner) a făcut istorie, alături de secundul său, Mr. Spock (Leonard Nimoy), laolaltă cu Nichelle Nichols (Lt. Uhura), George Takey (Mr. Sulu), Majel Barrett (Nurse Christine Chapel), James Doohan (Scotty), DeForest Kelley (Bones) și Walter Koenig (Chekov).

Dintre toți aceștia, William Shatner, Walter Koenig și George Takey sunt încă printre noi. Scurtând și mai mult lista, singurul dintre cei trei care a avut ocazia, cu adevărat, să călătorească în spațiu, asemenea personajului său, este chiar Shatner, actorul care i-a dat viață carismaticului James T. Kirk.

Realitatea, mult mai sumbră decât orice episod Star Trek: reacția căpitanului Kirk, după ce a călătorit în spațiu

William Shatner s-a trezit pe prima pagină a ziarelor săptămâna aceasta, după ce a vorbit, pentru prima oară cu sinceritate absolută, despre călătoria sa în spațiu. În ciuda faptului că actorul a ajuns, în sfârșit, în locul despre care ne-a făcut să visăm cu ochii deschiși atâția ani, el a mărturisit că această călătorie nu l-a bucurat câtuși de puțin, simțind, mai degrabă, că se află la „înmormântarea plenetei Pământ”.

Într-un fragment din noua sa carte, Boldly Go, publicată exclusiv de Variety, fostul căpitan Star Trek a dezvăluit că, deși credea că această călătorie îl va ferici, efectul a fost întocmai invers, întorcându-se din spațiu extrem de trist.

„Tot ceea ce credeam despre asta este greșit. Tot ceea ce mă așteptam să văd este greșit”, a scris Shatner în fragmentul din Variety. „Contrastul dintre răceala vicioasă a spațiului și felul în care arată Pământul m-a umplut de o tristețe copleșitoare”, a continuat „căpitanul”.

„În fiecare zi, ne confruntăm cu aducerea la cunoștință a distrugerii ulterioare a Pământului: dispariția speciilor de animale, a florei și a faunei… care au avut nevoie de cinci miliarde de ani pentru a evolua și, dintr-o dată, nu le vom mai vedea niciodată, iar asta din cauza intervenției umane. M-a umplut de groază. Călătoria mea în spațiu trebuia să fie o sărbătoare; în schimb, s-a simțit ca o înmormântare”, a mai scris William Shatner.

Încă de la publicare, declarațiile sale au devenit virale, iar asta pe bună dreptate. Practic, ele sunt un exemplu concludent al așa-numitei vederi de ansamblu: reacția pe care o are o persoană atunci când călătorește în spațiu și vede Pământul de departe, înțelegându-i fragilitatea.

Vederea de ansamblu, un concept care ne-ar putea face să înțelegem mai bine de ce acum „nu vedem pădurea de copaci”

În cartea pe care a scris-o în 2015, numită The Orbital Perspective, astronautul în rezervă al NASA, Ron Garan, a explicat, la rândul său, că s-a simțit extrem de trist când a ajuns deasupra Stației Spațiale Internaționale, în 2008.

„Pe măsură ce m-am apropiat de vârful acestui arc, era ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc și am fost inundat de atâta emoție, cât și de conștientizare”, a scris Garan, la vremea respectivă.

„În timp ce mă uitam în jos, spre Pământ, această oază extraordinar de fragilă, această insulă care ne-a fost dăruită și care a protejat toată viața de asprimea spațiului, o tristețe imensă m-a cuprins și am simțit cum am fost lovit în intestin”, a mai spus fostul astronaut.

„În ciuda frumuseții copleșitoare a acestei imagini, există o inechitate serioasă în paradisul aparent care ne-a fost oferit”, a explicat el, punctând pe foametea și lipsa de apă din unele zone ale globului.

Cei doi nu sunt singurii care au vorbit despre acest subiect sensibil. Edgar Mitchell, a șasea persoană care a mers pe Lună, a simțit în tandem, în urma timpului petrecut în spațiu.

„De acolo, de pe Lună, politica internațională pare atât de meschină. Îți vine să iei un politician de gât, să-l târăști kilometri întregi și să-i spui: „Uită-te la asta, ticălosule”, a punctat Mitchell.

De asemenea, într-un interviu din 2020 pentru The Irish Times, fostul astronaut Chris Hadfield i-a mai spus lui Róisín Ingle că cele 4.000 de ore petrecute în spațiu i-au oferit o perspectivă de neegalat asupra planetei, dar și asupra „eternității timpului”. „Amenințarea majoră actuală nu sunt nici asteroizii, nici erupțiile solare. Suntem noi”, a subliniat Hadfield.

Ideea de imagine de perspectivă a fost inventat pentru prima dată de autorul Frank White, în 1987, și se referă, în mare măsură, la ceea ce simt astronauții, odată ajunși în spațiu.

„Oricine trăiește într-o stație spațială… va avea întotdeauna parte de perspectivă de ansamblu. Ei vor vedea lucruri pe care noi le știm, dar pe care nu le experimentăm, și anume că Pământul este un singur sistem”, a declarat White, într-un videoclip produs de Planetary Collective. „Cu toții facem parte din acel sistem și există o anumită unitate și coerență în toate”.

Partea pozitivă a „vederii de ansamblu” este că odată cu sentimentul de tristețe profundă vine și speranța: conștientizarea că suntem cu toții locuitori ai acestei planete ne poate uni. Practic, vorbim despre un Pământ care a supraviețuit erupțiilor solare, asteroizilor, dar și altor catastrofe care, cel puțin aparent, au produs pagube, însă în realitate au ajutat la modelarea lumii așa cum o știm noi astăzi.

În 2018, un studiu efectuat pe 39 de astronauți și cosmonauți a constatat că percepțiile lor asupra Pământului s-au schimbat, în urma călătoriilor în spațiu.

„Pământul trebuie privit ca fiind un obiect frumos și fragil care trebuie prețuit”, a scris psihiatrul Nick Kanas, în lucrarea sa din 2020.

Cercetătorii lucrează din greu pentru a încerca să găsească o modalitate de a recrea „vederea de ansamblu”, astfel încât fenomentul să poate fi experimentat de toată lumea, nu numai de acei „norocoși”, care ajung în spațiu.

În momentul de față, dacă nu ești astronaut, vedetă de cinema sau un om foarte bogat, șansele ca tu să ajungi în spațiu sunt infime. Astfel, o modalitate de putea beneficia de „efectul vederii de ansamblu” ar putea să te facă să te răzgândești de fiecare dată când ai tendința să iei în derâdere încălzirea globală.