Document oficial. „Ne mănâncă sărăcia” în 2023: hai să muncim mai mult, să avem bani pentru ce urmează

de: Mădălina Bahrim
15 11. 2022

Pe măsură ce ne apropiem de incertul sezon rece care ne bate la ușă, instituțiile internaționale par să fie din ce în ce mai temătoare cu privire la evoluția economiei globale.

Fondul Monetar Internațional de exemplu, și-a înrăutățit previziunile economice și nu mai vede deloc cu ochi buni economia globală, în viitorul apropiat. Din contră, perspectivele sunt destul de sumbre.

Ce legătură au dobânzile noastre cu această situație critică

În documentul oficial care conține noua prognoză, economiștii din cadrul FMI vorbesc despre alterarea situației financiare, în întreaga lume. De vină pentru cifrele corectate în minus ar fi, conform specialiștilor, înrăutăţirea activităţii economice şi a serviciilor.

De asemenea, mai notează FMI, din cauza inflației agresive, băncile centrale sunt nevoite să-și majoreze dobânda de referință și să înăsprească politica monetară. Acest lucru nu reprezintă un semnal pozitiv pentru economia lumii.

Chiar și BNR-ul nostru a luat, de curând, decizia de a majora pentru a opta oară în acest an dobânda cheie, în contextul în care inflația este aproape de pragul de 16%.

Săptămâna trecută, BNR a scumpit dobânda de referință de la 6,25% pe an la 6,75%. Conform instituției, rata anuală a inflației a crescut în septembrie la 15,88 la sută, peste nivelul prognozat, de la 15,32 la sută în luna august, în principal sub influența continuării scumpirii alimentelor procesate și a energiei electrice, contrabalansată doar parțial de ieftinirea combustibililor, pe fondul scăderii cotației petrolului.

Rata anuală a inflației a înregistrat astfel o creștere și în trimestrul III 2022, însă mult mai modestă decât în trimestrele precedente (de la 15,05 la sută în iunie), în condițiile descreșterii dinamicii agregate a componentelor exogene ale IPC pe ansamblul intervalului, cu precădere ca efect al scăderii prețului combustibililor, inclusiv ca urmare a compensării prețului carburanților.

Revenind la previziunile FMI, se „confirmă că perspectivele economiei mondiale sunt chiar mai sumbre”, mai ales în Europa, unde agravarea crizei energetice e așteptată să influențeze negativ economia țărilor din regiune. De altfel, se anticipează că Europa nu va scăpa prea curând de scumpiri.

„Datele indică sporirea ponderii statelor din G20 care au trecut de la creştere la un nivel care semnalează scădere. Fragmentarea globală se adaugă confluenţei riscurilor de evoluţie negativă. Dificultăţile cu care se confruntă economia mondială sunt imense şi slăbirea indicatorilor economică arată noi dificultăţi în viitor, actualul mediu politic fiind deosebit de incert”, avertizează instituția internațională.