Dimitri Medvedev, reacție nervoasă la adresa Occidentului: „Ne sancționează și apoi ne cer alimente. Nu merge așa, nu suntem idioți”

de: Vasile Mirabela
20 05. 2022

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune că liderii din Occident nu pot da în Moscova cu astfel de măsuri economice ”nebunești” și totodată să aștepte că Moscova să aprovizioneze cu alimente.

Ce spune fostul președinte rus despre măsurile impuse de Occident

În aceeși ziua, Antony Blinken venea cu acuzații la adresa Moscovei, la o şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU găzduită de Statele Unite, că a luat ostatică „aprovizionarea cu alimente a milioane de ucraineni şi a milioane de alte persoane din întreaga lume”.

„Ţara noastră este pregătită să îşi asume toate obligaţiile”, a reacţionat Medvedev.

Dar aşteaptă, de asemenea, ajutorul partenerilor săi comerciali”, a declarat pe Telegram actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

„În caz contrar, nu are sens: pe de o parte ne pun sancţiuni nebuneşti şi pe de altă parte ne cer să asigurăm aprovizionarea cu alimente. Nu merge aşa, nu suntem idioţi”, a mai spus fostul preşedinte rus (2008-2012).

SUA şi Rusia și-au aruncat, joi, acuzații cu privire la situația insecurităţii alimentare în întreaga lume, Washingtonul solicitând Moscovei să permită deblocarea exporturilor de cereale ucrainene în porturile de la Marea Neagră.

„Nu mai blocaţi porturile Mării Negre! Permiteţi libera circulaţie a navelor, trenurilor şi camioanelor care transportă alimente în afara Ucrainei.Nu mai ameninţaţi cu suspendarea exporturilor de alimente şi îngrăşăminte către ţările care vă critică războiul de agresiune”, a spus Antony Blinken.

Pe de altă parte, administrația Biden dorește să dea militarilor din Ucraina rachete antinavă avansate pentru a ajuta la spargerea blocadei navale a Rusiei, au declarat reprezentanții SUA.

Decizia vine pe fondul îngrijorării că armele mai puternice, care ar putea scufunda navele de război rusești, ar intensifica conflictul.

Kievul a susținut sus și tare că vrea armament cu tehnologie avansată de la Statele Unite, capabilități dincolo de inventarul actual de artilerie, cum ar fi rachetele Javelin și Stinger.  Ucrainenii vor  rachete care ar putea împinge marina rusă departe de porturile sale de la Marea Neagră, astfel se demarează reluarea transporturilor de cereale și alte produse agricole în întreaga lume.

Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua 85. Bombardamente puternice în Severodonețk. ONU insistă pentru reluarea negocierilor de pace