De ce nu e o idee bună să-ți iei casă în 2022: prețurile depășesc deja așteptările

de: Mădălina Bahrim
10 01. 2022

Încă de anul trecut, analiștii economici ne anunțau că 2022 ne va aduce o bulă imobiliară și mai puternică, deci prețuri în creștere. Chiar dacă știam că acest lucru se va întâmpla pe parcursul noului an, nimeni nu se gândea că prețurile vor exploda, chiar din prima lună.

Ianuarie debutează cum nu se poate mai rău pentru românii care aveau în plan achiziționarea unei locuințe. Prețurile s-au scumpit față de luna anterioară, chiar dacă de-abia am pășit în 2022.

Cât trebuie să plătești acum, în plus, pentru un apartament

Referindune per ansamblu, trebuie să știi că prețul mediu solicitat, la început de an, pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național se situează la 1.593 de euro pe metru pătrat util. Concret, e vorba despre o majorare a prețului cu 2,7% față de luna anterioară (când ajungea la 1.551 de euro pe metru pătrat util).

Analizând prețurile pe orașe, observăm că în unele zone scumpirile sunt mai accentuate decât în altele. Cel mai mare avans la costul apartamentelor este înregistrat, la început de 2022, în Cluj-Napoca. Dar nu sunt vești bune nici pentru cumpărătorii din Constanța sau din București. Și aici, prețurile au crescut luna aceasta, comparativ cu nivelul înregistrat în decembrie.

„În ciuda avansului de două cifre consemnat pe parcursul lui 2021, noul an începe cu perspectiva unor alte majorări ale prețurilor solicitate pentru apartamentele din România, cel puțin pe segmentul locuințelor noi. La aceasta contribuie datele vehiculate în piață privind scumpirea materialelor de construcții, pe fondul pandemiei, dar și a terenurilor pretabile pentru dezvoltarea unor ansambluri rezidențiale. Se adaugă dificultățile întâmpinate de dezvoltatori în procesul de obținere a noilor autorizații de construire, în tandem cu faptul că cererea pentru locuințe noi este majoritară în marile orașe – ajungând la 65%”, spune Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro.

În București, de exemplu, s-a ajuns la un cost de 1.620 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 1,6% față de luna anterioară (când se cifra la 1.594 de euro pe metru pătrat). Important de menționat este că, atât în București, cât și în majoritatea altor zone analizate, scumpirile au apărut atât pentru apartamentele noi, cât și pentru cele vechi. În general, însă, cel mai puternic avans e înregistrat în zonele nou construite.