Cum poți lua 150.000 de euro de la stat, cu o simplă cerere: trebuie să știi unde o depui

de: Mădălina Bahrim
26 08. 2022

Dacă ești fermier și ai nevoie de finanțare, trebuie să știi că există posibilitate a accesa o sumă frumoasă de bani, de la stat. Ca să obții sprijinul, trebuie să știi ce ai de făcut, respectiv unde depui cererea și când poți face acest lucru, pentru a nu avea parte de un eșec.

Concret, Guvernul de la București anunță lansarea unei scheme de finanțare dedicată de data aceasta crescătorilor de porci și păsări care au nevoie de fonduri.

Fiecare crescător va avea acces la ajutoare ce pot ajunge și la 150.000 de euro de beneficiar.

Scrie cererea și trimite-o unde trebuie. Apoi așteaptă banii

Dacă te simți copleșit de scumpirile din ultima perioadă și activitatea ta profesională are nevoie de suport economic, redactează o cerere în acest sens, prin care specifici faptul că dorești să beneficiezi de această nouă schemă de ajutor și depune-o la centrele teritoriale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Înscrierile încep chiar de sâmbătă, așa că timpul este în favoarea ta!

„Ajutoarele sunt de până la 100.000 de euro, pentru crescătorii de păsări, și de până la 150.000 de euro, pentru crescătorii de porci. Aceștia pot depune solicitările, la centrele teritoriale ale APIA, în perioada 27 august – 15 septembrie 2022, iar plata ajutoarelor se va face până la 30 septembrie 2022.

Scopul declarat al măsurii îl reprezintă, mai precis, ‘acordarea unor ajutoare de adaptare pe baza unei scheme de susținere financiară, denumite în continuare ajutoare excepționale, producătorilor agricoli, crescători de animale din sectoarele suin și avicol (…), pentru susținerea activității crescătorilor de animale în anul 2022, prin compensarea pierderilor generate de creșterea prețurilor la furaje, energie electrică și gaze naturale‘”, explică avocatnet.ro.

Aceasta nu este singura formă de sprijin pentru acest sector, lansată de curând. În ultima perioadă, Ministerul Agriculturii a oferit mai multe alternative agricultorilor și fermierilor, cu ajutorul cărora să-și poată dezvolta afacerile chiar și-n această perioadă marcată de multiple crize.

De exemplu, a fost adoptată Hotărârea privind acordarea unor ajutoare excepționale destinate producătorilor agricoli pentru cheltuieli angajate cu achiziția de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la suprafețele înființate cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin.

”Venim în întâmpinarea celor care își dedică timpul și priceperea pentru a asigura prezența pe mesele românilor a produselor agricole calitative, într-un context al unui an agricol dificil. Influența factorului de risc secetă ne obligă să ne aplecăm atenția asupra tuturor sectoarelor de activitate și să dăm ajutorul de care bravii noștri fermieri au nevoie, mai ales în aceste vremuri complicate”, a afirmat Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Conform oficialilor de la Ministerul Agriculturii, bugetul alocat pentru sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal este de 126.150.673 lei. Vorbim despre 25.490.649 euro. Cuantumul ajutorului excepțional este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha acordat pentru fermierii care lucrează minimum 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv.