Cum i-au bătut românii pe unguri, în doar câteva zile: victoria armatei române, invadarea si cucerirea Budapestei – 4 august 1919

Ceea ce puțini știu, probabil, este că în 1919, România a ocupat capitala Ungariei, ca metodă de ofensivă împotriva maghiarilor conduși de comunistul Bela Kun, care sperau ca, după ce atacă România, să o transforme într-un stat comunist, sub bagheta lui Lenin.

Imediat după Primul Război Mondial, țara noastră, aflându-se de partea câștigătorilor, reușea unificarea, așa cum își dorea deja de mulți ani. Așadar, Marea Unire avea să facă din România unui dintre cele mai puternice state din Balcani, iar noile granițe nu aveau să fie privite cu ochi buni de Ungaria sau de Rusia.

Marea Unire a încins spiritele, imediat după încheierea Primului Război Mondial

Așa cum menționam mai devreme, noile teritorii atribuite României nu aveau cum să treacă neobservate de vecini, cei care, în mod evident, nu erau de acord cu recenta orânduire europeană, în ceea ce privește granițele.

Așadar, începea un nou conflict, pe baza faptului că absolut toată lumea voia să schimbe ceea ce era deja înfăptuit.

În anul 1918, Imperiul Austro-Ungar își dădea duhul, astfel că Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul treceau în interiorul granițelor României.

Cu un an mai devreme, în 1917, Rusia devenea un stat bolșevic, după lovitura de stat a lui Lenin. Imediat, rușilor le-a venit ideea de a transforma România într-un stat aservit Rusiei, lucru care avea să se întâmple, însă, abia în 1945, imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Pe de altă parte, Ungaria se simțea, la rândul său, dezrădăcinată, așadar n-a mai durat mult până când cele două țări comuniste să-și unească forțele pentru a încerca să schimbe noua realitate a țării noastre.

„În timp ce situaţia se stabiliza pe frontul de vest, Rakovski şi Cicerin, comisarul poporului pentru Afaceri Străine în guvernul sovietic de la Moscova, au trimis note ultimative guvernului român, cerând imediata evacuare a trupelor române din Basarabia şi Bucovina (1-2 mai).  Moscova şi Kievul pregăteau astfel intervenţia militară, coordonată cu autorităţile de la Budapesta, destinată să includă România în sistemul republicilor sovietice.”, scria istoricul Florin Constantiniu.

Ofensiva românilor a dat roade

În urma succesului avut în Cehoslovacia, se pare că Ungaria comunistă prindea curaj, astfel că își reorganiza armata, făcând recrutări în masă și dotând-o cu armament.

Aflând de intenția ungurilor, românii au decis să intre în ofensivă, primind acordul de la primul-ministru Brătianu.

Trupele române atacau pe 16 aprilie 1919, iar în câteva zile reușeau să distrugă detaşamentele maghiare. Românii ocupă Satu Mare, Carei, Salonta şi Oradea, ajungând până la Tisa și construiesc aici un obstacol natural. Firește, nu ar fi reușit asta fără ajutor venit din partea Franței care, în acel moment, părea să țină partea României.

Situația se schimbă în data de 20 iulie 1919, când ungurii pornesc, la rândul lor, un atac împotriva trupelor române. După o săptămână, românii reușesc din nou o victorie, izbândind să-i trimită pe unguri dincolo de Tisa.

„Până în ajunul căderii sale, Bela Kun nu a abandonat speranţa că România poate fi eliminată din luptă prin atacul conjugat sovietoungar şi a păstrat un neîntrerupt contact telegrafic cu Lenin în acest scop. Ameninţarea unui război pe două fronturi exista atât timp cât Budapesta şi Moscova formau o alianţă roşie. Era, aşadar, imperativ necesar ca guvernul controlat de comunişti — în speţă, de Bela Kun— să fie înlăturat”, a mai scris Florin Constantiniu, în „O istorie sinceră a poporului român”.

Următorul pas a fost decizia prim-ministrului Brătianu, dar și a Regelui Ferdinand, de a ataca Budapesta, pentru a-l înlătura de la putere pe Bela Kun. Acesta evită capturarea fugind în după-amiaza zilei de 2 august, împreună cu colaboratorii săi.

Așadar, în data de 3 august, românii reușesc să se apropie de Budapesta, dar sunt așteptați de o delegația maghiară care cere încetarea conflictului.

„Nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit.

Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative: Delegaţia îmi spune,  „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.” Am răspuns, „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului”, scria generalul Rusescu, cel care a condus trupele în acea dată, înspre Budapesta.

Capitala Ungariei a fost ocupată în întregime în data de 4 august 1919.

Conform istoricilor, Armata Română s-ar fi comportat ireproșabil în Ungaria, fără să facă exces de zel. Dacă acest lucru este, sau nu, adevărat, nu putem ști cu precizie, însă nu există nicio dovadă care să susțină contrariul.