Cum a ajuns Romania să „predea” lecții de economie în Europa: e clar că nici nu se pune problema de criză economică la noi

de: Mădălina Bahrim
09 06. 2022

Există voci în rândul opiniei publice, a oamenilor de rând, dar și a unor analiști economici, care spun că o criză economică este iminentă asupra României. Doar că datele aferente evoluției economice din primul trimestru contrazic aceste previziuni, cel puțin deocamdată!

Prin performanța economică înregistrată în primul trimestru, România s-a evidențiat la nivel european. Doar noi și Irlanda avem cea mai mare creştere economică din rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

România, lider european alături de Irlanda

În primul trimestru din acest an, Irlanda a înregistrat, comparativ cu trimestrul anterior, un avans economic record, de 10,8%. În același timp, România se poate mândri cu 5,2%. Pe locul al treilea regăsim letonia cu 3,6%.

Ca referință, țara noastră se situează peste media blocului comunitar. Datele oficiale arată că Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creştere de 0,7% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent.

În privința înregistrării unui declin al avansului economic, doar trei state au reușit această performanță negativă. Este vorba despre Suedia (minus 0,8%), Franţa (minus 0,2%) şi Danemarca (minus 0,1%).

Chiar dacă ne situăm mai bine decât multe state din regiune, tot ar urma să ne confruntăm cu o recesiune tehnică, în următoarele luni. O astfel de părere aparține Cristinei Chiriac, economist si președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Conform expertei, există șansa ca recesiunea tehnică să ajungă și la noi, cu o întârziere, probabil din toamnă, „când lucrurile nu vor mai fi atât de strălucitoare” în țară.

Analiștii economici ai celor mai prestigioase instituții încep să-și recapete încrederea în noi

Conform unui raport recent al Băncii Mondiale, se pare că analiștii și-au recăpătat o parte din optimism cu privire la evoluția economică a țării noastre. Experții au corectat cifrele pesimiste din precedenta analiză!

Astfel, economia României e așteptată să înregistreze un avans de 2,9% anul acesta, de la 1,9% cât se anticipa într-un raport al lunii aprilie.

Totuși, suntem încă departe de așteptările pe care le aveau de la noi analiștii, în prima lună a anului. Amintim faptul că, în ianuarie, Banca Mondială spunea că România va reuși performanța de a înregistra o creștere economică evaluată la 4,3%.