Codul Rutier 2022 – schimbarea la care șoferii doar visau: niciodată nu ți-ai recuperat permisul de conducere așa ușor

de: Alexandru Puiu
05 10. 2022

Șoferii români care sperau să-și recupereze permisul de conducere după ce le-a fost suspendat, vor avea acces în curând la un nou sistem din partea Poliției Române. Vorbim de o nouă modificarea la Codul Rutier 2022.

Deși România are cele mai periculoase drumuri din Europa, cu cele mai multe accidente, victime, probleme, autoritățile române se pare că au un scop clar. Nu vor să lase șoferii prea mult timp fără permis de conducere, asta este cel mai important. Nici măcar nu contează pentru ce a fost suspendat. În curând, vei putea să-l recuperezi mai ușor. În acest scop, a fost redactat un proiect de lege, cu propunere de adoptare, ce urmează să ajungă în Senat.

Cum îți recuperezi permisul de conducere, de acum înainte

În teorie, au existat dintotdeauna niște mecanisme pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere, dar acestea se vor schimba printr-o nouă lege ce urmează să treacă de votul senatorilor în perioada următoare.

Pe lângă susținerea unui test al cunoștințelor legate de regulile de circulație, perioada de suspendare a dreptului de a conduce va putea fi suspendată cu până la o treime, dacă șoferii prezintă dovada achitării amenzii pentru abaterea rutieră pentru care ți-a fost luat permisul de conducere.

După cum se arată în propunerea de modificare a Codului Rutier 2022 (OUG 195/2002), va fi introdusă o nouă condiție pe care cei care își doresc reducerea perioadei de suspendare a permisului o pot apela. Potrivit proiectului de lege, șoferii care vor să micșoreze perioada în care nu mai pot conduce pe drumurile publice cu o treime, trebuie să prezinte la Poliție “dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei care a determinat suspendarea dreptului de a conduce”.

Mai există însă o condiție foarte importantă pentru ca acest lucru să se întâmple. Șoferul care solicită reducerea perioadei de suspendare a permisului să nu fie începător, să nu se afle în primul an de la dobândirea acestuia și, de asemenea, să treacă testul de verificare a cunoștințelor de circulație. Ca referință, dacă înainte treceai testul, ”luai sala”, perioada de suspendare se reducea cu 30 de zile. Acum, vorbim de reducerea cu o treime, chiar dacă acea treime poate fi semnificativ mai mare de 30 de zile sau mai mică.