Ce e psihologia inflaționistă și cum poți să-i cazi victimă, chiar dacă ești as în economie

de: Mădălina Bahrim
21 06. 2022

Experții în economie atrag atenția asupra unui nou pericol ce s-ar putea abate asupra noastră, din perspectivă financiară, în contextul scumpirilor accelerate din prezent.

Este vorba despre psihologia inflaționistă. Conform definiției cercetătorilor, acest fenomen se referă la reacția oamenilor și firmelor în fața valului de creșteri ale prețurilor. Această reacție este greșită și ajunge în cele din urmă să împingă și mai mult de la spate scumpirile.

De exemplu, consumatorii îşi anticipează cheltuielile, încercând să combată creşterea preţurilor, în timp ce firmele încep să majoreze propriile lor preţuri, aşteptând costuri mai ridicate. Din păcate, astfel se încurajează și mai mult scumpirile, avertizează economistul-șef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane.

Inflația, o boală morală și spirituală, nu doar una monetară

O explicație și mai interesantă vine din partea lui Wilhelm Roepke, autorul A Humane Economy , care afirmă că inflația nu este doar o tulburare a sistemului monetar, ci o boală morală și în cele din urmă o boală spirituală.

Specialistul consideră că inflația este reacția economiei la o serie întreagă de dorințe și acțiuni umane care pun o presiune atât de mare asupra resurselor economiei, încât banii acesteia sunt degradați.

Dacă cineva ar acționa continuu împotriva tuturor regulilor vieții rezonabile, un organ al corpului său va suferi încet, dar sigur din cauza cumulării greșelilor sale. La fel, economia are un organ foarte sensibil. Organul este reprezentat de bani. Ei se degradează, cedează, iar acest fenomen este ceea ce numim inflație, o dilatare a banilor, parcă o boală managerială a economiei.

Este „păcatul împotriva tuturor regulilor vieții rezonabile” care este, în fond, cauza inflației, explică Roepke.

Practic, de o parte din aceste scumpiri ne facem și noi responsabili, prin comportamentul de consum nepotrivit. Desigur că vina nu ne aparține în exclusivitate, la mijloc fiind numeroși factori ce țin, de exemplu, de geopolitică, așa cum este războiul din Ucraina, dar dacă populația nu-și conștientizează rolul în această spirală a scumpirilor, riscăm să ne înrăutățim singuri situația financiară pe termen mediu sau chiar lung.