Cât de sus a ajuns România la primul Campionat Mondial de Fotbal, din 1930. Povestea echipei care a făcut istorie în Uruguay

de: Iulia Kelt
27 09. 2022

La drept vorbind, România s-a mândrit mereu pe plan internațional cu echipa sa națională de fotbal, deși nu mereu a avut neaparat motive concrete să o facă. Chiar și așa, au fost ani în care mândria a fost mai mult decât justificată, după cum vei vedea în cele ce urmează.

Prima dată când România s-a remarcat la Campionatul Mondial de Fotbal a fost chiar în prima ediție, organizată în Uruguay, în anul 1930.

Echipa Națională a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930, din Uruguay

Prima victoria a fotbaliștilor români, la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930

În 1930, la prima ediție a Campionatul Mondial de Fotbal, țara noastra a obținut o victorie care avea să o pună pe harta fotbalului internațional. Reușea să bată Peru cu 3 la 1.

Totuși, norocul nu bate de două ori la poartă, așadar pierdea în fața țării gazdă, Uruguay, cu 4 la 0.

„Ajunsă la Montevideo, echipa românească a fost obiectul unei atenţiuni deosebite. Tragerea la sorţi nu ne-a fost favorabilă. România a căzut în seria a III-a, alături de Peru şi Uruguay, campioana olimpică pe 1924 şi 1928. Matchurile au fost fixate pentru luni 14 şi marţi 22 Iulie. De bună seamă, că România a fost considerată cantitate neglijabilă.

Peruvienii, s’au prezentat pe teren siguri de victorie, ironici, cu zâmbetul sarcastic al superiorităţii indiscutabile, faţă de <<Balcanicii>> cari nu-şi legitimau existenţa pe teren decât din dorinţa de-a face o plimbare cu vaporul.

Desfăşurarea ostilităţilor a răsturnat calculele. După ce conducea la pauză cu 1-0, România îşi adjudecă matchul cu 3-1, şi ia prima victorie din seria care face parte. Au marcat Covaci, Deşiu şi Stanciu. Adversarii s’au impus printr’un exces de brutalitate, fracturând chiar piciorul unui jucător român”, se arată în numărul din 24 iulie 1930 al revistei „Realitatea ilustrată”, conform adevărul.ro.

Primul campionat mondial de fotbal din lume a avut loc între 13-30 iulie, Uruguay, întrucât această țară câștigase trofeul la fotbal, în cadrul Jocurilor Olimpice ce s-au desfășurat în anul 1928.

La această primă ediție au participat următoarele 13 țări, dintre care șapte din America de Sud și patru din Europa, după cum urmează: Uruguay, Argentina, Statele Unite ale Americii, Iugoslavia, Chile, Brazilia, Franţa, România, Paraguay, Peru, Belgia, Bolivia şi Mexic.

Cu toate că, în zilele noastre, Campionatul Mondial de Fotbal este un eveniment răsunător atunci când se întâmplă, prima ediție a adunat pe stadioane numai 300 de suporteri.

Instantaneu de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930, din Uruguay

„Ţara noastră a făcut o impresie bună”

Ziarele vremii lăudau perfomanța imbatabilă a țării noastre la fotbal, din acea perioadă. „A reuşit, în primul match, frumoasa performanţă de-a învinge pe Peru cu 3—1, victorie ce a concentrat, un moment atenţia lumii soccerului, asupra echipei româneşti făcând să fie aşteptat cu nerăbdare matchul său împotriva uruguayenilor, mai ales că aceştia de abia învinseseră pe peruvieni 1—0.

Matchul s’a terminat cu Victoria Uruguayului (4—0). Faptul este uşor explicabil. Românii au intrat în arenă oarecum intimidaţi. Jucau pentru prima oara, în faţa unei masse de o sută de mii de spectatori, exuberanţi şi gălăgioşi, cari toţi erau de partea concetăţenilor lor.

Şi uruguayenii au profitat şi au marcat patru goluri chiar la începutul jocului. Până la repriză jucătorii noştri s’au acomodat mediului.

În repriza doua revenit, au dominat, dar de ambele părţi nu s’a mai marcat nimic”, se arată în numărul din 14 august 1930 al revistei „Realitatea ilustrată”, corform sursei citate anterior.

Uruguay avea să câștige prima ediție oficială a Campionatului Mondial de Fotbal, după ce învingea Argentina cu 4 la 2.

Stadionul din Uruguay pe care s-a ținut prima ediție a Capionatului Mondial de Fotbal

O istorie scurtă a naționalei României, la Campionatul Mondial de Fotbal

Imediat după succesul de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930, naționala României a reușit să se mai califice, de-a lungul anilor, la șapte turnee finale, și anume: 1934 – runda 1 (Italia), 1938 – runda 1 (Franța), 1970 – runda 1 (Mexic), 1990 – runda 2 (Italia), 1994 – sferturi de finală (Statele Unite ale Americii) și în 1998 (Franța), unde a bifat optimi de finală.

În 2002, 2010, 2014 și 2018, echipa națională a României nu a mai reușit nicio performanță în acest sens.

Rămâne de văzut dacă sorții de izbândă ai țării noastre se vor schimba în viitor.