Cât de săraci sunt românii, de fapt: câți banii au făcut în 2021, dar în 2020

de: Alexandru Puiu
08 06. 2022

Institutul Național de Statistică a publicat cel mai recent raport referitor la traiul românilor, venitul mediu, iar valorile sunt îngrijorătoare. Jumătatea plină a paharului, dacă vrei s-o vezi așa, este că se află în creștere.

Veniturile totale medii lunare într-o gospodărie din România au fost, în 2021, de 5683 de lei, în creștere cu 8,9% comparativ cu 2020. În ceea ce privește venitul mediu pe persoană, acela este egal cu 2243 de lei, în creștere cu 10,5% față de anul anterior, se arată în cea mai recentă analiză INS.

Din păcate, deși creșterile nu sunt neglijabile, cheltuielile au acoperit aproape toate încasările. De exemplu, cheltuielile medii ale unei gospodării au fost, în 2021, egale cu 4876 de lei sau 1925 de lei de persoană, respectiv 85,8% dintre venituri. Practic, în comparație cu 2020, scumpirea procentuală a acestora a fost de 2% față de 2020.

Cât câștigă românii, ce cheltuieli au

Conform INS, veniturile băneşti au fost, în medie, de 5.313 lei lunar pe gospodărie (2.097 lei pe persoană) în creştere cu 9,8% faţă de anul 2020. La acestea se adaugă veniturile în natură de 370 lei lunar pe gospodărie (146 lei pe persoană), în scădere cu 1,7% faţă de anul 2020.

În același raport, se menționează că, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestații sociale (19,1% în anul 2021, respectiv, 19% în anul 2020), veniturile din activităţi neagricole independente (1,8% atât în anul 2021, cât şi în anul 2020), veniturile din agricultură (1,6% în anul 2021, respectiv, 1,7% în anul 2020), precum şi veniturile în natură (6,5% în anul 2021, respectiv, 7,2% în anul 2020), în principal contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (5,4% în anul 2021, respectiv, 6,1% în anul 2020).

În ceea ce privește cheltuielile, principalele destinaţii ale banilor din salariu, în majoritatea gospodăriilor, s-au dus pe consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.). În ceea ce privește investițiile, doar 0,4% din venituri merg în această direcție.