Black Friday 2022 la eMag – cum prinzi cele mai bune oferte înaintea tuturor, așa furi startul reducerilor

de: Alexandru Puiu
09 11. 2022

Când vine vorba de Black Friday 2022, cu cât ne apropiem mai mult de momentul T zero al acestui eveniment, tot mai mulți români caută diverse mecanisme prin care să prindă cele mai bune oferte, chiar dacă stocurile, de cele mai multe ori, sunt foarte limitate.

Pe 11 noiembrie, de la primele ore ale dimineții, este Black Friday 2022 la eMag. Acesta este cel mai important eveniment de reduceri al anului, dar, dacă nu ești atent, sunt șanse mari să-ți scape printre degete produsele mult dorite. Nu de alta, dar concurența este foarte mare, aproximativ 8 din 10 români se gândesc să profite de reducerile din această perioadă, au în vedere să cheltuie sume mai mici sau mai mari de bani.

Ce trebuie să știe românii care caută reduceri de Black Friday 2022 la eMag

„Am observat că clienții sunt mai atrași de reduceri. Anul trecut aveam două campanii promoționale pe lună, anul acesta avem patru și clienții vin într-un număr mai mare la noi”, a afirmat Tudor Manea, CEO-ul unei platforme de comerț online. Cu alte cuvinte, apetitul pentru reduceri este semnificativ mai mare decât de obicei, iar statisticile sunt optimiste, mai ales pentru comercianții online. Aproximativ 7 din 10 cumpărători au afirmat că vor să cumpere de pe internet, iar de Black Friday 2022 se așteaptă, în medie, la reduceri de 30%.

„De câteva săptămâni am observat o creștere în completarea în zona de „favorit” în site-ul nostru. Clienții își adaugă acolo produse și le salvează, să fie pregătiți să le procure imediat ce începe campania”, a explicat Veronica Zubcu, director de marketing la o platformă de comerț online citat de Digi 24.

Printre principalele potențiale achiziții pe care le au românii în această perioadă, se numără produsele electrocasnice mici – 19%, televizoarele – 33,5%, telefoanele mobile – 22,6% și hainele – 22,4%, conform Kantar România.

Ca o schimbare de tendință față de anii trecuți, tot mai mulți români se orientează către produsele eficiente energetic, cu consum mai mic de curent. „Cele mai multe produse căutate de clienți sunt cele eficiente energetic, care să reducă consumul de energie. Clienții în special asteaptă ultima zi, când majoritatea comercianților fac campania de Black Friday”, a concluzionat Daniel Apostol, directorul unui magazin de electronice și electrocasnice.