Bani de la stat pentru copiii din familii cu probleme financiare: s-a dat startul programului nou, unde depui cererea și cât primești

de: Mădălina Bahrim
16 09. 2022

Elevii care provin din familii nevoiașe, cu venituri mici, sunt susținuți de stat pentru a-și continua studiile. An de an, debutează câte o nouă ediție a programului „Bani de liceu”, prin care adolescenții primesc de la stat câte 250 de lei.

Acum, odată cu începerea școlii, șansa pentru elevi a fost lansată din nou! Prin urmare, începând cu data de 15 septembrie 2022, pot fi depuse din nou cererile pentru a beneficia de acest sprijin. Trebuie reținut și faptul că aceste cereri pot fi depuse doar până la data de 25 septembrie!

După cum precizam anterior, suma lunară care se oferă fiecărui copil beneficiar este de 250 de lei, banii ar trebui să fie de ajutor familiilor care nu-și permit să mai trimită copiii la școală. Prin urmare, statul are ca principal obiectiv prevenirea abandonului școlar și sprijinirea tinerei generații în a-și construi un viitor prin studiu.

Care sunt condițiile pentru a primi acești bani de la stat. Cât e venitul maxim acceptat pe cap de membru de familie

„Beneficiari ai Programului național de protecție socială „Bani de liceu” sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 lei, precum și elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit precizate mai sus”, se precizează în legislație.

De asemenea, cei ce-și doresc să facă parte din program nu trebuie să scape din vedere faptul că la stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii, cu excepția: alocației de stat, alocației suplimentare pentru familiile cu mulți copii, burselor de studii și burselor sociale, precum și a altor ajutoare cu caracter social acordate elevilor.

Nu în ultimul rând, mai spune legea, sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului național de protecție socială „Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție.