Băncile românești, anunț de ultim moment: așa se vede cât de săraci suntem, de fapt
Ultimele luni au adus poveri financiare dificil de gestionat atât pentru românii de rând, cât și pentru companiile care activează la noi în țară. Pe fondul traiului de zi cu zi tot mai scump, oamenilor și companiilor le este tot mai dificil să alcătuiască depozite în bănci. Bancherii anunță, astfel, că depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au scăzut în luna martie.
Conform celui mai recent raport transmis de Banca Naţională a României (BNR), luna martie a adus o scădere a depozitelor oamenilor și societăților din țară.
Cât de mare este scăderea, de fapt
Vorbim, concret, despre o depreciere cu 0,5% faţă de luna anterioară.
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna martie 2022 cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 478,751 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, transmite BNR.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 4,8% faţă de luna anterioară, până la 156,831 miliarde lei şi s-au majorat cu 1% (-8,3% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
BNR a mai transmis faptul că depozitele e în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 0,2% (până la 141,740 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna martie 2021 au înregistrat o creştere de 13,6% (3,1% în termeni reali).
De asemenea, mai spun analiștii economici ai Băncii Naționale, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 37,6% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 3,3% faţă de luna februarie 2022, ajungând până la nivelul de 180,180 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 3,3%, până la 36,425 miliarde euro).
Totuși, se pare că depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 2,9% faţă de luna februarie 2022, până la 125,047 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Raportându-ne la situația înregistrată în perioada similară a anului 2021, se observă o majorare cu 13,9% a indicatorului exprimat în moneda unică europeană.