Avertismentul BNR pentru toți românii: creștere extrem de rapidă a prețurilor, fenomen de criză

de: Alexandru Puiu
16 05. 2022

Situația economică a majorității românilor este departe de a fi una optimistă, iar mai grave decât atât sunt prognozele pe marginea a ceea ce urmează să se întâmple cu finanțele din România. În cazul în care mai aveai o umbră de speranță pe marginea subiectului, oficialii BNR au desființat-o.

Deși s-ar putea să nu fi fost evident pentru tine, creșterea accelerată a prețurilor din România a început să se înregistreze din luna iulie a anului trecut, conform analizei guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. În privința motivelor din spatele, costurile de producție au explodat parțial din cauza costurilor energetice.

Cu toate acestea, în cazul în care îți ține de cald acest argument, rata record a inflației din România este departe de a fi unică la nivel european. „România nu mai este pe locul 1 la inflaţie în Uniunea Europeană, avem vreo 7-8 ţări înaintea noastră, inclusiv ţări din zona euro”, a insistat oficialul BNR.

Statul nu are nicio șansă să ne salveze

Creșterile de prețuri vor continua în România, iar măsurile de compensare sau plafonare nu vor reuși să schimbe prea mult realitatea din piață, din cauza realității finanțelor din administrația țării. „Dacă vrei să protejezi cu subvenţii trebuie să ai o situaţie fiscală solidă. Nu este cazul României. Avem o problemă fiscală de ani buni, fiscal bugetară, şi nu avem de unde să mai reducem impozite sau să acordăm ajutoare şi sprijinul acestora, schemele de compensare s-au făcut cu anumite costuri”, a explicat șeful BNR.

Explicațiile din partea lui Mugur Isărescu au venit la finele săptămânii trecute sub forma un raport trimestrial asupra inflației din România. ”Avem, începând cu iulie 2021, o creştere extrem de rapidă a preţurilor, ceea ce reflectă un şoc puternic sau un fenomen de criză, înseamnă o creştere într-o perioadă scurtă, bineînţeles că reflectă un fenomen advers cu totul şi cu totul deosebit. În spatele acestei creşteri a preţurilor de consum din România, ca şi din mai toate ţările europene, este o creştere a costurilor de producţie şi, în special, a costurilor cu energia, deci a preţurilor la energie. Toate formele de energie, inclusiv combustibilii. Se mai adaugă, tot pe partea de costuri, adâncirea sincopelor din lanţurile internaţionale de valoare adaugată cauzate de sancţiuni, reticenţa companiilor vizavi de relaţiile comerciale cu Rusia şi iminenţa unor noi seturi de măsuri în trimestrul 1”, a precizat Isărescu, citat de News.ro.

În mod regretabil, nu ajută nici panica din piața, reacțiile rapide la dezinformări ce se pot reflecta în mai multe probleme, decât soluții. ”Avem, de asemenea, şi câteva episoade de panică, le-am trăit cu toţii, nu le dezvolt. A fost un început de panică calmat, dar a durat vreo două săptămâni pe piaţa valutară, în special pe piaţa caselor de schimb valutar, din motive de lipsă fizică de bancomate, altminteri cursul am reuşit să îl ţinem stabil. Dar a fost panică şi în ceea ce priveşte unele alimente, în special uleiul comestibil şi carburanţii”, a explicat guvernatorul BNR.