S-au schimbat banii în România și se vând la suprapreț: cum am ajuns să cumpărăm bani de pe OLX

S-au schimbat banii în România și se vând la suprapreț: cum am ajuns să cumpărăm bani de pe OLX

În teorie, pe 1 decembrie 2021, în România au intrat pe piață bani noi, bancnote care, până la această oră, nu au mai existat. Este vorba de bancnotele de 20 de lei. În realiate, însă, ai mai mari șanse să le găsești pe OLX, decât să le primești rest la pâine.

La începutul acestei luni, Banca Națională a României a pus în circulație o bancnotă cu valoarea nominală de 20 de lei. În contextul în care numărul tranzacțiilor cu numerar a scăzut vertiginos în ultimul an, este improbabil să le vezi prea curând în realitate. În schimb, ele vor face istorie datorită faptului că ilustrează prima femeie pe monede sau bancnote românești, Ecaterina Teodoroiu.

După ce s-au schimbat banii, îi găsești pe OLX

„Vând fișic de 100 de bancnote de 20 de lei cu Ecaterina Teodoroiu, nu se desface fișicul, nu se dau la bucată. Bancnotele sunt serii de 20-30 consecutive, nu sunt de la 1 la 99”, acesta este doar unui dintre anunțurile de vânzare pe care le găsești pe OLX pentru noii bani românești. Întâmplarea face că, pe cele 100 de bancnote, vânzătorul cere 2.500 de lei, adică cu 500 de lei mai mult decât valoarea inscripționată.

Pe aceeași platformă de anunțuri online, găsești „pliant de prezentare a bancnotei de 20 lei însoțit de bancnota din imagine” cu 50 de lei. Unii vânzători mai optimiști solicită de la 50 de lei până la 100 de lei pe o singură bancnotă a cărei valoare inscripționată este de 20 de lei.

Ca referință, noua bancnotă introdusă în România, cu valoarea nominală de 20 lei, este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm şi culoare predominant verde oliv.

În teorie, nu prea ai cum să pui mâna pe noii bani, dacă nu cumva ai de efectuat plăți în numerar către instituțiile statului, inclusiv Trezoreria. S-ar putea, de asemenea, să o mai găsești la sucursalele regionale ale Băncii Naționale a României din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.

Citește și: