Anii de chin și neajunsuri vor fi dați uitării de pensionari: ce li se pregătește seniorilor României

de: Mădălina Bahrim
28 01. 2022

Pensionarii români nu vor mai îndura neajunsurile și inechitățile sistemului public de pensii. Vin vremuri mult mai bune pentru ei. Cel puțin asta ne promite ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dan Vîlceanu.

Oficialul spune că-și dorește reformarea întregului sistem, care acum se face vinovat de multe situații neplăcute prin care vârstinicii onorabili ai României sunt nevoiți să treacă, fără să aibă vreo vină.

Va fi adoptată o nouă lege a pensiilor

Conform ministrului, adoptarea unei noi legi pentru pensionari este imperios necesară. Din fericire, autoritățile au fost prevăzătoare și au menționat în celebrul Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) măsuri ferme pentru pensionarii țării, care să le ofere răsplata de drept a zecilor de ani dedicați câmpului muncii, în care au cotizat, mai mult sau mai puțin, la bugetul statului.

„Cred că trebuie să ne concentrăm în primul rând pe reforma sistemului de pensii din România, pe modul în care eliminăm inechitățile, pentru că îi deranjează cel mai tare pe români, faptul că indiferent de sistemul de pensii de care vorbim – că vorbim de militari, că vorbim de CFR-iști, că vorbim de ce vreți dumneavoastră, funcționari publici – faptul că există un cetățean care a ieșit la pensie acum cinci ani și are pensia mult mai mică decât cel care a ieșit la pensie anul trecut generează o nemulțumire.

Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl rezolvăm, eliminarea inechităților, asta înseamnă o lege nouă a pensiilor. La asta se referă Comisia și autoritățile române la asta s-au referit în momentul în care am negociat PNRR, eliminarea inechităților, o lege a pensiilor nouă, corectă și cu pensii decente, dacă nu foarte bune”, a explicat ministrul.

El a oferit și detalii despre ce se întâmplă, de fapt, cu PNRR în privința sistemului public de pensii și care sunt următorii pași pe care îi vor face autoritățile, în această direcție.

„Nu există niciun fel de discuție privind renegocierea PNRR. Cred că o spun a cincea oară și o să o spun și a 10-a oară dacă este nevoie. Există acel termen 2023 când poți face ajustări și când poți să ai unele discuții, dar nu există niciun fel de renegociere în ceea ce privește PNRR. Faptul că există diverse atitudini politice ale unor miniștri sunt de înțeles, sunt și oameni politici, nu o să le comentez astăzi aici, la Guvern, pentru că nu este instituția de la care să încercăm să facem politică sau să dăm mesaje politice.

Vreau doar să vă spun că România, până în prezent, nu a avut niciodată alocat pensiilor un procent de 9,4% din PIB, tot timpul a fost mai mic, așa că acest procent de 9,4% din PIB nu este un procent neîndestulător dacă ne referim la ce s-a întâmplat până acum în România, ci este un procent mai mare”, a declarat secretarul general al PNL.