Angajări masive în România, din partea unui gigant nemțesc: ce domenii se caută, unde sunt posturile disponibile

de: Alexandru Puiu
19 04. 2022

Invazia Ucrainei nu pare să descurajeze la niciun nivel investitorii străini care vor să-și creeze birouri în România sau să-și extindă activitatea în țara noastră prin angajări masive și extinderi ale activității.

Nemții de la Bosch fac un efort în această perioadă de a-și consolida poziția în țara noastră prin extinderea Centrului de Inginerie din București, un sediu ce tinde să joace un rol din ce în ce mai important în cadrul sediului central al companiei. Practic, în Capitală, inginerii vor lucra la proiecte de ultimă generație ce țin de dezvoltarea unor soluții destinate mobilității automatizate, electrice și conectate, în cadrul unui model de lucru hibrid, flexibil.

Sute de angajați noi la Bosch, în România

Centrul de Inginerie Bosch a anunțat o creștere semnificativă a numărului de angajați din țara noastră. În total, va fi vorba de peste 400 de poziții deschise în domeniul ingineriei software și hardware. Anunțul de acum vine la câteva luni după ce, în ianuarie, divizia Service Solutions din Timișoara a grupului german industrial Bosch a deschis hub global de achiziții în oraș.

Tot în Timișoara, în 2021, gigantul german a angajat aproximativ 600 de persoane specializate într-o varietate semnificativă de domenii, de la dezvoltare software, IT Help Desk, customer service, controlling, contabilitate și până la project management, logistică, achiziții și vânzări.

În Cluj, pe parcursul toamnei trecute, a fost deschisă a treia hală de producție în cadrul fabricii de componente electronice a aceleiași companii. La acea vreme, a fost vorba de o investiție totală de aproximativ 55 de milioane de euro ce s-a reflectat în 3100 de angajați, valoare ce urmează să mai crească în viitor.

Una peste alta, la momentul de față, grupul Bosch are pe piața din România o istorie de peste 25 de ani și un număr total de peste 8000 de angajați în cinci entități. La nivel global, discutăm de peste 400.000 de angajați și vânzări anuale de peste 70 miliarde de euro, conform Profit.ro.