ANAF ”bate” eMag de Black Friday 2022: oferta la aur, argint și pietre prețioase pe care nu ai văzut-o niciodată de la Fisc

de: Alexandru Puiu
10 11. 2022

În fiecare an, de Black Friday, eMag iese în evidență cu câteva produse din aur, iar 2022 nu va fi o excepție de la regulă. Întâmplarea face că ANAF și-a propus să organizeze o licitație pentru obiecte din aur sau argint și pietre prețioase într-o perioadă similară.

Prețul cumulat de pornire al licitațiilor organizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală este de aproape două milioane de lei, după cum au anunțat oficialii Fiscului. Ca referință, este vorba de mai multe licitații, unele dintre ele se vor organiza la București, la sediul ANAF, iar altele sunt programate la Târgu Jiu, peste doar câteva zile.

ANAF a planificat un fel de Black Friday 2022 cu bijuterii, aur și argint

Prima licitație va avea loc pe 14 noiembrie 2022, dacă ți-au mai rămas ceva bani după Black Friday 2022 la eMag. Aceasta are loc la sediul Serviciului teritorial de valorificare bunuri nr.4 din localitatea Târgu Jiu, unde se va desfășura o licitație pentru valorificarea unui grup ce cuprinde obiecte din aur cu valoarea de pornire a licitație de 9.418,43 de lei. Urmează o licitație la Brașov pe 16 noiembrie 2022, tot la Serviciul teritorial de valorificare bunuri. Licitația va avea loc pentru două grupuri, unul ce cuprinde obiecte din aur cu valoarea de pornire a licitaţiei de 65.078,22 lei şi un grup care cuprinde obiecte din aur cu valoarea de pornire a licitaţiei de 326.647,03 lei.

Cea mai mare licitație pe marginea acestui subiect organizată de ANAF pe 23 noiembrie 2022, cu un preț total de pornire pentru 34 de grupuri ce cuprinde obiecte din aur, argint și pietre prețioase de peste 1,5 milioane de lei. Toate anunțurile legate de licitațiile aflate în programul Agenției Naționale de Administrare Fiscală se găsesc pe site-ul ANAF, la rubrica INFO ANAF – Anunțuri – Valorificare bunuri din proprietatea privată a statului. Tot acolo găsești și toate informațiile necesare înscrierii la licitație.

„Reamintim că ANAF, prin Direcţia operativă de valorificare bunuri confiscate – Direcţia generală de executări silite cazuri speciale, a realizat, în ultima lună, încasări semnificative la bugetul de stat de aproape 600.000 de lei, prin valorificarea unor grupuri de obiecte metale şi/sau pietre preţioase”, se mai spune în comunicatul citat de Agerpres.