Dacă n-ai datorii, ANAF te face „vedetă”: Fiscul face totul public, dă și nume

Dacă n-ai datorii, ANAF te face

Persoanele juridice fără datorii la stat devin „vedete” ale Fiscului. ANAF a decis să alcătuiască o listă a antreprenorilor ce nu datorează bani statului și care și-au declarat la timp obligațiile, după caz.

Pe modelul Listei Rușinii, Fiscul vrea să promoveze și contribuabilii persoane juridice a căror activitate nu este pătată, la nivel de imagine, de nicio datorie către bugetul public.

Astfel, dacă n-ai de dat bani la stat și ai o firmă, o vei regăsi pe lista Fiscului care deja este disponibilă publicului larg spre consultare.

Foarte important de menționat este că lista nu e deloc una scurtă, așa cum poate am fi tentați să credem, gândindu-ne cât de dificil le este firmelor să se mențină pe linia de plutire în această perioadă marcată de scumpiri și de crize multiple.

Peste 570.000 de firme din România se află pe lista ANAF, deci avem sute de mii de companii fără nicio datorie către statul român, ceea ce reprezintă un aspect demn de lăudat.

Ce-ți face ANAF-ul, dacă ești cinstit și nu ai datorii la stat

„ANAF publică prima listă a contribuabililor persoane juridice care nu au obligații restante.

ANAF publică pe portalul propriu prima listă a contribuabililor persoane juridice care nu au obligații restante, aferentă trimestrului III al anului curent. Lista cuprinde un număr de 571.300 de contribuabili persoane juridice care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care nu figurează în evidențele fiscale cu obligații bugetare restante”, au transmis reprezentanții Fiscului.

Trebuie precizat faptul că, potrivit explicațiilor oferite de instituție, lista cuprinde denumirea contribuabilului și codul de identificare fiscală și este ordonată alfabetic. Nu în ultimul rând, există opțiunea interogării punctuale a informațiilor despre fiecare contribuabil după denumirea acestuia. ANAF va publica lista contribuabililor persoane juridice care nu înregistrează obligații restante, trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.

Ei bine, dacă vrei să-ți cauți numele societății pe listă sau, pur și simplu, să verifici starea companiei pentru care poate lucrezi în calitate de angajat, nimic mai simplu!

Lista firmelor fără datorii poate fi vizualizată pe www.anaf.ro/ Servicii online/ Lista contribuabililor fără obligații restante, la acest link: https://www.anaf.ro/restante/listaalba.xhtml