A „plouat cu stele” la D23 Expo 2022: Lucasfilm și Marvel s-au întrecut în actori faimoși, pe scenă

de: Iulia Kelt
12 09. 2022

Așa cum vă relatam anterior, redacția Playtech.ro s-a aflat „în miezul acțiunii”, la cel mai mare eveniment al momentului, D23 Expo 2022, menit să omagieze cât mai grandios posibil moștenirea unicului Walt Disney, dar și a terților, ceva mai nou sosiți.

Poate știi deja că, la început, Disney a activat de unul singur, ca mai apoi să i se alăture Pixar. Între timp, în familie a intrat inclusiv fenomenul Star Wars.

De altfel, este în regulă să zicem că atât Star Wars, cât și Indiana Jones au schimbat lumea, iar vestea bună este că acești piloni de entertainment se află acum sub umbrela Disney.

Sala evenimentului D23 / Foto: Playtech.ro/Iulia Kelt

Harrison Ford, Tom Hiddleston sau Christian Slater, iată numai câțiva dintre actorii faimoși care au urcat pe scena D23 și pe care am apucat să-i vedem live

Kathy Kennedy a vorbit, în cadrul panoului, despre Lucasfilm dar si despre cum, în 2019, avea onoarea de a prezenta The Mandalorian, pentru prima dată.

Așadar, ai toate motivele să te bucuri: în aproximativ 10 zile, se lansează Andor, mult așteptatul serial bazat pe Rogue One. Primele 12 episoade debutează în curând, de vreme ce următoarea tranșă își va începe în curând filmările, a anunțat, de asemenea, Kennedy.

Pentru a marca noua lansare, Genevieve O’Reilly și Diego Luna au fost prezenți „în carne și oase” la D23: „A fost o călătorie frumoasă. Am avut șansa să fiu de la început aici. Lucrăm cu cei mai buni oameni. E vorba despre multă rigoare și dedicare. E un film gigantic. Știu ce înseamnă fiecare decizie. Sunt gata de noua aventură și nu am venit cu mâna goala, ci cu trailerul final. Este prima dată când va fi dat spre vizionare”, a declarat Diego Luna.

21 septembrie este data în care vor fi lansate primele 3 episoade simultan.

Și cum lumea Wars este una vastă, evenimentul a fost marcat inclusiv de o readucere în prim-plan a unei alte povești clasice.

Demult, tare demult, într-o galaxie îndepărtată, George crea Willow, și facea asta chiar înainte de Wars. Christian Slater a ținut să fie prezent în Anaheim, din motive evidente. „Am avut un personaj interesant, am improvizat mult și ne-am distrat cât am făcut asta”, a declarat Slater.

Christian Slater, la D23. Foto: Playtech.ro/Iulia Kelt

Willow se lansează pe 30 noiembrie și îl poți vedea pe Disney+. Nu în cele din urmă, vestea serii este că Indiana Jones se întoarce vara viitoare, cu noi aventuri în mânecă. Evident, de la ceremonie nu avea cum să lipsească chiar Harrison „Indi” Ford.

Harrison Ford, la D23 / Foto: Playtech.ro/Iulia Kelt

Marvel s-a ținut la fel de tare ca Lucasfilm

Pe de alta parte, nici Marvel nu s-a lasat mai prejos, aducând-o pe scenă pe inegalabila Angela Bassett, pentru a prezenta trailerul exclusiv pentru noul Black Panther: Wakanda Forever.

Angela Bassett, la D23 / Foto: Playtech.ro/Iulia Kelt

Marvel a continuat să se laude, mai apoi (și pe bună dreptate), cu noul Ironheart, ca ulterior să vină rândul personalului lui Paul Rudd, Antman, să fie pus în prim-plan. Cum actorul a fost numit chiar pe scenă „cel mai sexy barbat în viață”, nu s-a putut abține și a marjat către public: „How does it feel to be the sexiest audience alive?” (traducere: Cum este să fiți cel mai sexy public în viață?). Antman vs Wasp se va lansa în data de 17 februarie 2023.

Paul Rudd, la D23 / Foto: Playtech.ro/Iulia Kelt

Hallowen special-ul Werewolf by Night se lansează pe 7 octombrie, iar primul trailer a fost prezentat oficial tot la D23, firește.

Cireașa de pe tortul Marvel a fost reprezentată de sosirea pe scenă a lui Tom Hiddleston. Extrem de carismatic, actorul a prezentat sezonul al doilea din Loki care se filmeaza acum în Marea Britanie, după cum a mărturisit chiar el.

Tom Hiddleston / Foto: Playtech.ro/Iulia Kelt