Unul dintre cei mai ciudați miliardari din lume: ce legătură are cu Tesla și Elon Musk
Un fan al lui Elon Musk a reușit să acumuleze o avere de peste 4 miliarde de dolari cu ajutorul Tesla. Până nu demult, afaceristul a fost înconjurat de mister.
În ciuda bogăției sale incredibile, Koguan Leo a reușit să-și păstreze anonimatul. Dacă îl cauți pe Google nu o să găsești multă informație, practic, acesta este absolvent al Universității Columbia și al Facultății de Drept din New York și a fondat SHI International Corp, o mare companie IT.
Compania a scris în biografia sa că „Koguan Leo a început și a fondat SHI International Corp, în 1989. El este fondatorul și președintele consiliului. A absolvit Facultatea de Drept din New York în 1985 cu Juris Doctor și Universitatea Columbia în 1982 cu un Master of International Affairs. În onoarea sa, Facultatea de Drept KoGuan a Universității Jiao Tong din Shanghai îi poartă numele. El este, de asemenea, Global Trustee Emeriti of Asia Society. ”
Mai recent, a ajuns pe prima pagină a ziarelor pentru că a cumpărat un apartament de lux, din Singapore, pentru 54 milioane dolari.
Acum, miliardarul a devenit activ pe Twitter unde postează destul de des. De altfel, pe această platformă de socializare s-a declarat a fi un „fan Elon Musk”.
Al treilea mare acționar Tesla
Pe contul său de Twitter, el a susținut că este al treilea cel mai mare acționar individual Tesla. Nicio înregistrare publică nu a putut confirma acest lucru, însă Koguan Leo a susținut că asta se datorează faptului că acțiunile sunt împărțite în mai multe conturi. Mai mult, acesta a lansat un apel către șeful relațiilor cu investitorii, Martin Viecha, care a confirmat faptul că miliardarul chiar este al treilea mare acționar al companiei.
Koguan Leo deține aparent peste 6,2 milioane de acțiuni Tesla, care în prezent valorează 4,6 miliarde de dolari. Acest lucru l-ar face într-adevăr al treilea cel mai mare acționar în spatele lui Elon Musk și Larry Ellison.
Deși ar fi greu să îi ajungă pe cei doi, Koguan Leo spune că este în continuare un cumpărător de acțiuni Tesla. El susține că va „crește și cădea cu Tesla”. Acum, acesta strânge capital pentru a cumpăra încă un milion de acțiuni până la începutul anului viitor.
Ark Invest, un alt mare acționar Tesla, a vândut recent acțiuni ale producătorului de vehicule electrice într-o reechilibrare a portofoliului. Koguan Leo spune că va cumpăra mai multe acțiuni decât poate vinde Ark.