Un medic neurolog demontează tot ce face CEO-ul Neuralink: „Musk abia știe unde e creierul”
Medicul neurolog Miguel Nicolelis are o poziție interesantă cu privire la Elon Musk și compania sa Neuralink, în ceea ce privește interfața creier-computer (BCI).
„Domnul Musk nu înțelege niciun pic de neuroștiințe și habar nu are cum funcționează creierul”, a spus Nicolelis pentru Inverse. „Abia știe unde se află”.
Neuralink a lucrat la un implant cerebral care permite anumite forme de interacțiune între mintea umană și un computer, datorită implanturilor din craniu.
Neuralink nu e o inovație în tehnologie, așa cum se laudă Musk
Experții spun că CEO-ul Elon Musk, cu toate acestea, a exagerat în legătură cu ceea ce Neuralink ar fi capabil să realizeze, susținând chiar că ar fi capabil să vindece într-un fel o mare varietate de boli și tulburări. Acestea ar fi promisiuni care stau în contrast puternic cu ceea ce neurologii au numit “demonstrații de tehnologie masiv copleșitoare”.
În apărarea Neuralink, se pare că tehnologia ar putea avea o anumită utilizare pentru persoanele cu paralizie, deși alți cercetători dezvoltă tehnologii similare de ani de zile. De asemenea, experții par să fie de acord că hardware-ul Neuralink demonstrează o inginerie sofisticată.
Totuși, Nicolelis, care conduce un laborator BCI la Universitatea Duke – un laborator la care cofondatorul Neuralink Max Hodak a fost cândva student – continua să îl critice dur pe CEO-ul Neuralink: „Musk vrea să vândă lucruri care au fost inventate înainte cu mult înainte și încearcă să spună că a făcut ceva uimitor și revoluționar”, a spus el pentru Inverse.
„Neuralink nu a făcut deloc ceva pe care îl consider inovator”, a adăugat Nicolelis. „Mi se pare puțin jignitor faptul că acești tipi care se vor a fi experți în tehnologie se comportă ca niște zei și spun că inovează ei ceva deja existent”.
În cele din urmă, Nicolelis spune că cea mai gravă infracțiune a lui Musk cu compania lui s-a concentrat asupra tehnologiei și a hardware-ului, înainte de a lua în considerare dacă ar putea dăuna persoanelor care ar trebui să o folosească. Mai ales având în vedere miza intervenției chirurgicale invazive pe creier necesare instalării implantului.